Cu Dragoş Bon, actualul interimar, Universitatea Craiova a suferit cea mai drastică înfrângere din ultimii ani, dar Mihai Rotaru îi dă credit: „A avut procentaj bun!”

Dragos Sebastian Bon se bucura dupa meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si FC Arges, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, sambata 17 iulie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 6 poze

După demisia lui Mirel Rădoi din funcţia de antrenor principal al Universităţii Craiova, interimatul va fi asigurat de Dragoş Bon. Secund al lui Corneliu Papură la echipa a doua a clubului, Dragoş Bon (42 de ani) va sta pe banca tehnică a primei echipe la meciurile cu CS Mioveni şi Chindia, ultimele din 2022 ale formaţiei din Bănie.

Iniţial, oficialii olteni au vrut să-l instaleze pe Corneliu Papură antrenor interimar, dar „pentru a nu-l expune”, aşa cum am precizat Sorin Cârţu, s-a renunţat la această idee, din pricina contestărilor de care a avut parte „Papi” din partea suporterilor. A doua variantă a conducătorilor din Bănie pentru interimatul băncii tehnice a fost Vergil Andronache, care a făcut parte atât din staff-ul lui Laszlo Balint, cât şi din cel al lui Mirel Rădoi. Numai că şi această propunere a picat, întrucât Andronache a preferat însă să părăsească gruparea din Bănie o dată cu Mirel Rădoi şi Mihai Ianovschi.

Dragoş Bon, interimar la 1-4 cu FCSB, în iulie 2021

În cele din urmă, Universitatea Craiova a apelat la soluţia Dragoş Bon. Acesta a mai avut două „mandate” de interimar, între Corneliu Papură şi Marinos Ouzounidis şi între tehnicianul grec şi Laurenţiu Reghecampf. Primul mandat a fost prolific, cu două victorii, 3-0 în deplasare cu Poli Iaşi şi 1-0 acasă cu Dinamo.

„Am stabilit interimarul, este Dragoş Bon, el a mai avut un procentaj bun. De asta îl punem, să fie şi acum 2 victorii din 2 meciuri”, a spus Mihai Rotaru. Numai că acţionarul clubului din Bănie a omis să menţioneze ultima aventură a lui Dragoş Bon ca antrenor interimar, respectiv înfrângerea la scor, 1-4, în faţa FCSB, chiar înainte ca Laurenţiu Reghecampf să fie instalat antrenor principal al Ştiinţei.

Precedentul eşec la diferenţă de trei goluri al alb-albaştrilor fusese înregistrat în martie 2020, unul identic, 1-4 pe Arena Naţională contra FCSB, iar pe banca tehnică a Universităţii Craiova se afla colaboratorul lui Dragoş Bon la Universitatea II, Corneliu Papură.

Echipa folosită de Dragoş Bon în meciul cu FCSB, din iulie 2021:  Pigliacelli – Conte (56 Vlădoiu) Bălaşa, Găman, Bancu – Mateiu, Bic (56 Markovic) – Ivan (17 Gustavo), Nistor, Cîmpanu (28 Baiaram) – Koljic. Atunci, oltenii veneau după eşecul din Albania, 0-1 cu Laci, urmat de demiterea lui Marinos Ouzounidis. Cu FCSB, Craiova a luat 4 goluri în prima oră de joc, iar Ivan s-a accidentat destul de grav şi a lipsit aproape două luni de pe gazon.

Mihai Rotaru e sigur că va lua 6 puncte din meciurile cu Mioveni şi Chindia

Deşi atmosfera de la Universitatea Craiova este una alterată, după ce s-a întâmplat în ultima perioadă, accidentarea lui Bancu, excluderile din lot şi culminând cu demisia lui Mirel Rădoi, finanţatorul Mihai Rotaru este optimist că echipa va aduna 6 puncte din ultimele meciuri ale anului, cu CS Mioveni, luni, 12 decembrie, de la ora 20.30, şi cu Chindia, sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 20.30.

„Am avut o ședință cu jucătorii, cu noul staff, au dat drumul la treabă. Eu am alte probleme în momentul acesta, care nu țin neapărat de fotbal. Sper din tot sufletul să facem 6 puncte în aceste două meciuri. Nu că sper, sunt sigur că băieții vor lua 6 puncte. Suntem într-o situație în care nu avem voie să vorbim despre obiective, dar peste două săptămâni putem discuta. Acum nu avem timp să analizăm ce speranțe avem la titlu. Vom discuta ulterior. Important este să ne adunăm, să redresăm rapid corabia. Asta înseamnă 6 puncte în două meciuri”, a declarat Mihai Rotaru la Pro Arena.

Publicat: 09 12. 2022, 14:44
Actualizat: 09 12. 2022, 15:15