Dragoș Grigore, realist după victoria cu Hermannstadt: „Presiune este tot timpul la Rapid și va fi mereu!”
Dragoș Grigore, fundașul central în vârstă de 36 de ani de la Rapid București, a vorbit la cald după golul marcat în victoria contra celor de la Hermannstadt.
Hermannstadt și Rapid s-au întâlnit vineri seară, la Mediaș, în cadrul etapei cu numărul 14 din Superliga, iar giuleștenii s-au impus cu scorul de 2-0, după golurile marcate de către Emmers, în minutul 75, respectiv Grigore, în minutul 78.
După această partidă, Dragoș Grigore a ținut să le mulțumească suporterilor giuleșteni care au făcut deplasarea la Mediaș și care au asigurat fondul sonor de pe stadion.
Dragoș Grigore, realist după victoria Rapidului cu Hermannstadt
Deși mulți vorbesc despre titlu în anul centenarului, Dragoș Grigore a explicat că obiectivul e calificarea în play-off.
„N-am mai marcat de mult. A trecut un an și ceva. Mă bucur că am marcat, mă bucur că am reușit să obținem cele trei puncte. E adevărat, o primă repriză fără ocazii mari de a marca. În a doua repriză, am reușit să ne creăm ocazii. Presiune este tot timpul la Rapid și va fi mereu. Nu cred că această presiune ar trebui să ne ia din elan. Rapidul e o echipă cu pretenții, tinde sus și nu cred că trebuie să dăm vina pe presiune. Sunt meciuri în care nu am marcat, trebuie să depășim acele momente. Vom face tot ce depinde de noi să îndeplinim primul nostru obiectiv, acela de a ne califica în play-off.
(n.r. despre suporterii Rapidului care s-au făcut auziți și la Mediaș) Da, suntem peste tot acasă, nu cred că e niciun secret. Le mulțumim pe această care. Ne bucurăm și pentru ei în această seară, dar sincer să fiu nu a fost ușor, pentru că Hermannstadt e o echipă bună, o revelație. Felicitări celor de la Hermannstadt pentru ceea ce au realizat până în acest moment.
De mâine va trebui să uităm acest meci, pentru că urmează meciul de cupă și apoi cel contra Farului, liderul din campionat. Ne vom pregăti și vom da totul”, a spus Dragoș Grigore, la flash-interviul de după meci.