Drama fotbalistului din Liga 1 retras la 25 de ani. „Eram în depresie acută! Ajunsesem să-mi pierd plăcerea de a trăi”

Robert Candrea (28 de ani), fostul jucător de la ASA Târgu Mureș, s-a retras la 25 de ani din cariera de fotbalist profesionist de fotbal pentru a scăpa de depresie.

Drama fotbalistului din Liga 1 retras la 25 de ani! A renunțat la fotbal după ce a intrat în depresie

Fotbalistul care în sezonul 2015 – 2016 a câștigat Supercupa României cu ASA Târgu Mureș a trecut prin momente extrem de dificile pe perioada carierei de jucător profesionist de fotbal, iar la un moment dat a intrat într-o depresie destul de serioasă.

Robert Candrea (28 de ani) a dezvăluit că nu îi mai făcea plăcere să joace fotbal, iar la un moment dat s-a gândit la cum ar fi dacă nu ar mai trăi, însă susține că nu a dorit să se sinucidă.

„Mie mi-a fost foarte greu să recunosc asta, dar nu-mi mai plăcea fotbalul deși e un sport foarte frumos. Când eram mic, fotbalul însemna bucurie, mă simțeam liber. Tata era foarte pasionat, mă ducea la meciuri, la antrenamentele echipei locale, nașul meu juca acolo. Îmi plăcea atmosfera. Când eram mic mă vedeam făcând fotbal. Ușor, ușor, am început să joc și eu, da la județ luam câte șapte, câte opt, mai băgau jucători pe fals. Cum era fotbalul pe atunci. În primul meci, cred că am pierdut cu 11-0.

Tot timpul a existat sentimentul (n.r. că „i s-a luat de fotbal), dar băgam gunoiul sub preș. Se tot adună, se adună și la un moment dat iese. De aia e bine să lași omul să se exprime. Tot timpul îi spui: “Nu plânge, nu fă aia!”. Nu-i dai voie să-și exprime sentimentele, iar el le va ține în interior și va refula la un moment dat.

În vacanțe nu mergeam să joc fotbal cu prietenii. Ca scuză, ziceam că nu voiam să mă accidentez. Dar eu nu voiam, nu-mi făcea plăcere să joc. Ușor, ușor, am simțit că nu-mi mai place fotbal, dar mi-a luat foarte mult până să-mi recunosc asta. Mulți prieteni se mirau:«De ce? E visul oricărui băiat»”, a spus Robert Candrea, conform GSP.ro.

Robert Candrea: „Eram în depresie acută, nu mai dădeam randament!”

Acesta a dezvăluit și când a simțit că intră în depresie, dar și prin ce momente dificile a trecut. „Când a intrat ASA în faliment (n.r. a apărut depresia) (…) Atrăgeam mereu situații nașpa, asta era perspectiva mea. Când îmi mergea mai bine, se schimba antrenorul. Jucasem cu Dan Petrescu în meciurile de pregătire, el și asistentul lui, Bordeianu, îmi spuneau Gattuso. Eram foarte entuziasmat, dar a plecat Petrescu și a venit domnul Miriuță. Nu am mai fost așa de implicat în meciuri. Când simțeam că fac cinci pași în sus, făceam apoi zece în jos. Și cumva nu prea depindea de mine. Eram în rolul de victimă, dar acum am înțeles că eu atrăgeam lucrurile astea.

Eram în depresie acută, nu mai dădeam randament. Nu mai aveam nici zvâc, nici forță, nici putere. (…) Nu cred că aș fi avut curajul să merg la psiholog. Nu cred că aș fi crezut în lucrul ăsta. Cumva, nu suntem învățați să facem asta, nu mi se părea o normalitate. Dacă spuneai că mergi la psiholog, se gândeau că ești nebun. Oricum, mi s-a accentuat starea foarte tare când am venit din Polonia la Snagov, atunci am vrut să mă las. Nu s-a întâmplat nimic la club, dar simțeam să mă duc acasă. 

Nu puteam să dorm bine. Mă trezeam, iar primul lucru pe care-l simțeam era o presiune foarte mare în abdomen. Aveam probleme și cu fierea, din cauza stresului pe care mi-l induceam. Simțeam nevoia să vomit tot timpul, dimineața. Uneori și înainte de meciuri, mă duceam în baie fără să mă vadă nimeni. Ar fi fost ciudat să te vadă antrenorul sau altcineva. Vomitam mereu, îmi era greu să și mănânc înainte de antrenament. Corpul meu îmi transmitea: “Robert, nu mai e pentru tine!”. Dar starea asta devenise o obișnuință. Uneori, mă mai gândeam: “De ce simți chestiile astea? Viața ta nu e nașpa!”. Nu înțelegeam și ajunsesem să mă învinovățesc și pentru că simțeam lucrurile astea.

E dureros să o spun, dar ajunsesem la un moment dat să-mi pierd plăcerea de a trăi. Nu am avut neapărat gânduri să mă sinucid, îmi trecea cumva prin minte, dar știam că nu o să se întâmple. Poate că la un anumit nivel mi-ar fi plăcut să se întâmple, să dispar, dar știam că nu o să o fac. Era doar un gând: “Oare n-ar fi mai ușor dacă n-aș mai fi?! Să nu mai simt toată durerea asta, toată presiunea”, a mai spus Robert Candrea.