Dragomir cere intervenția urgentă a lui Gigi Becali pentru a salva FCSB și îi răspunde lui MM Stoica: „Acolo se fac doar rapoarte verbale, ca să nu rămână scris dovada nepriceperii unora” | EXCLUSIV
Dumitru Dragomir a declarat pentru ProSport că situația pe plan tactic la FCSB s-a transformat într-un adevărat fiasco.
Craiova lui Mirel Rădoi a învins FCSB, 2-1, iar Ggi Becali a spus că momentan nu se mai gândește la titlu, ci doar la accederea în play-off.
În acest moment, FCSB se află în afara play-off-ului, locul 14, cu doar opt puncte, iar Dumitru Dragomir a spus pentru ProSport că dacă Gigi Becali nu pune piciorul în prag situația se va înrăutăți și mai tare pentru echipa lui.
Dumitru Dragomir: „Nu ai cum să îl abandonezi total pe Ianis Stoica!”
Dumitru Dragomir este de părere că nici Andrea Compagno nu e jucat cum trebuie la FCSB. „Bă, fraților, eu am tot tras semnale de alarmă că la Steaua (n.r FCSB) este un haos total, dar a sărit MM Stoica pe mine și a spus că nu mă pricep la fotbal.
Dar voi înțelegeți ce mai joacă acum echipa lui Dică? A ajuns într-un haos, total, total, total. Gigi Becali este mințit și i se fac tot felul de rapoarte verbale, nu scrise, ca să nu îi rămână dovada nepriceperii unora de acolo. Nu ai cum să ajungi să joci în halul ăsta! Ceea ce se joacă acum cu Compagno este o mare prostie. Băiatul ăsta nu este jucat cum trebuie și îl vor distruge. Așa au făcut cu Ianis Stoica. Unde este copilul ăsta cum? Edi Iordănescu urmărea să îl ia la națională, iar dintr-o dată copilul ăsta a dispărut din peisaj. Observ că au început să îl lase pe bancă și pe Tavi Popescu. Ce tactică aveți, mă, nene acolo? Craiova a jucat fără doi dintre jucătorii lor cei mai buni și tot a câștigat meciul ăsta.
Dică trebuie să își facă un nucleu de 12-13 jucători și cu acest nucleu trebuie să joace meci de meci. Să nu poți tu să îl joci cum trebuie pe Compagno e ceva de noaptea minții. Nu vede omul ăla o pasă bună filtrantă către el și nici măcar nu se alege pe meci cu o centrare sau două de Doamne ajută. Nimic! Dacă îl trimiți acum din nou la Craiova lui Mititelu, iar Bauza ăla îți este sănătos, Compagno îți dă două goluri pe meci. Gigi trebuie să intervină că altfel se alege praful de toți banii pe care i-a băgat în transferuri în vara asta”, a spus Dragomir.