Dumitru Dragomir desființează intențiile lui Gigi Becali: „Nu întotdeauna unul care vrea să te scoată din rahat îți vrea și binele”
După ce Gigi Becali a cerut ca timpul de antrenament de la FCSB să fie extins, Dumitru Dragomir, fostul șef al LPF, desființează intențiile latifundiarului din Pipera.
Dumitru Dragomir desființează intențiile lui Gigi Becali
Chiar dacă latifundiarul din Pipera a transmis că jucătorii au cerut ca ședințele de pregătire să fie extinse, Dumitru Dragomir este de părere că Gigi Becali greșește dacă îi pune pe jucătorii lui Elias Charalambous să se antreneze mai mult și a explicat de ce.
„Hai, mă, lăsați-mă. E un ciclu săptămânal făcut după o metodică. E ca și cum ți-ar zice doctorul. În loc să mănânci o friptură mănânci o friptură și jumătate, crapă ficatul în tine. Așa și cu efortul în plus. El crede că dacă faci în plus…
Într-adevăr, la copii și juniori faci mai mult ca să poți să înveți procedee. Poți să pui echipa în 30 de minute pe brânci. Bineînțeles. Să știi că nu întotdeauna unul care vrea să te scoată din rahat îți vrea și binele. O prostie!
Cine știe, l-a influențat cineva negativ. Eu vorbesc pentru că sunt de meserie. Eu sunt antrenor de meserie. Ai o strategie, ai o metodică. În pregătiri poți să faci un pic în plus, pentru că ai timp să reglezi echipa. Altfel o pui pe brânci.
Nu se pricepe la așa ceva. Tu gândește-te. Acele 30 de minute în plus dau organismul peste cap, mai ales dacă i-a forțat în primele 90 de minute. De obicei, antrenamentele se fac la capacitatea unui meci, deci 90 de minute. În aceste minute nu poți să faci antrenament, tare, puternic. Trebuie să dai timp la relaxare. Altfel, în 30 de minute îi omori. Bagi pregătire, îi ții numai în sprinturi, când începe meciul sunt leșinați, sunt morți”, a spus Dumitru Dragomir, conform Fanatik.
A fost Gigi Becali influențat să extindă timpul de la antrenament la FCSB? „I-a spus cineva”
Totodată, Dumitru Dragomir este de părere că Gigi Becali a fost influențat ca să schimbe antrenamentele de la FCSB, iar fostul șef al LPF îl sfătuiește pe Gigi să discute cu Marius Șumudică sau Mircea Lucescu, iar aceștia îi vor confirma faptul că decizia de a extinde timpul de antrenament nu este cea mai bună.
„E o metodică. Dacă nu te ții de ea faci praf echipa. Multe echipe s-au nenorocit din punctul ăsta de vedere. Cred că i-a spus cineva. Dacă vorbește cu Mircea Lucescu sau cu Șumudică, antrenori buni, ăștia îi spun ‘Nu se poate nea Gigi, vezi de treabă! Cum să faci în plus’.
În alea 90 de minute poate poți să faci altceva în plus. Să-ți perfecționezi apărarea, să-ți perfecționezi o idee de joc, sigur că da”, a mai adăugat fostul președinte de la LPF.