Dumitru Dragomir nu lasă polițe neplătite! Ce replică i-a dat lui Ilie Năstase: „Așa a fost toată viața!”

FOTO: SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Dumitru Dragomir a venit cu o replică la adresa lui Ilie Năstase, după ce fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a spus că FCSB nu are șanse să prindă play-off-ul, iar fostul tenismen l-a contrazis, după meciul cu Universitatea Cluj.

FCSB s-a impus categoric în fața ardelenilor, scor 2-1, iar gruparea patronată de Gigi Becali pare să fie într-o formă foarte bună și în Europa League.

Ce replică i-a dat Dumitru Dragomir lui Ilie Năstase

Mitică Dragomir a reacționat la spusele lui „Nasty” și a dezvăluit și ce fel de relație au cei doi.

„E prieten cu mine. Ce îi fac ăștia din străinătate lui Ilie Năstase. Acum se face un turneu (n. r. Turneul Campionilor) și a fost împărțit în două, grupa Ilie Năstase și cealaltă. Se leagă unul de ele și îl face în toate felurile. Dar el a așa a fost toată viața.

Pe el nu poți să îl bagi într-o categorie. Azi te înjuri cu el și mâine bei cu el la restaurant”, a spus Dumitru Dragomir, la Fanatik.

Ilie Năstase l-a criticat pe Mitică Dragomir, după ce acesta a spus că FCSB nu va prinde play-off-ul.

„A la long, n-o văd pe U Cluj rivală la titlu. Nu cred, că sunt și alte echipe. Vine și Rapidul din spate. Mai sunt și alte echipe. Nu știu dacă Dinamo ține până la capăt… Am văzut că, cum îl cheamă, Dumitru Dragomir, care zice că se pricepe la fotbal, a spus că Steaua nu se califică în play-off.

Păi ce fel de… nu înțeleg declarațiile astea, așa, aiurea. Când Steaua merge atât de bine în Europa și acum e pe locul 4, cum să declari tu, care zici că ai fost jucător de fotbal, că Steaua nu se califică. Păi de unde știi tu treaba asta?”, a declarat Ilie Năstase.

Cum i-a numit Dumitru Dragomir pe fotbaliștii Alex Chipciu și Dan Nistor

După partida Universitatea Cluj – FCSB, fostul șef LPF i-a făcut praf pe Alex Chipciu și Dan Nistor pentru performanța lor.

„Bine, o parte din babele de la U Cluj au cam obosit. La fel ca cei de la Galați, dacă n-ai valoare. La Galați, dacă nu era Dorinel, părerea mea e că aceasta era echipa care se ducea la retrogradare. N-are niciun jucător de valoare. De exemplu, Dinamo ar lua un jucător de la Oțelul? Cisotti a jucat puțin și a dispărut.

Oțelul a trăit numai prin condiția fizică, prin alergătură. Majoritatea acțiunilor sunt întâmplătoare. Eu zic că îi încarcă Dorinel Munteanu la iarnă și nu retrogradează. Un meci egal sau bate CFR-ul!”, a spus Mitică Dragomir.

Publicat: 13 11. 2024, 11:04
Actualizat: 13 11. 2024, 15:45