Dumitru Dragomir, reacție despre venirea lui Eugen Neagoe la Craiova lui Rotaru: „E bun de tot, dar în campionatul ăsta nu poate aduce titlul în Bănie!” | EXCLUSIV
Dumitru Dragomir consideră că Eugen Neagoe este unul dintre cei mai buni antrenori din Superliga, dar cu toate acestea echipa patronată de Mihai Rotaru nu va avea șanse la câștigarea campionatului.
Eugen Neagoe a anunțat în exclusivitate pentru ProSport că va rupe unilateral contractul cu U Cluj pentru că are o ofertă de la Craiova lui Mihai Rotaru și vrea să îi dea curs.
La rândul său, Radu Constantea, președintele formației U Cluj, a explicat pentru ProSport din ce motiv a fost nevoit să nu își dea acordul pentru rezilierea pe cale amiabilă a contractului cu Eugen Neagoe. Conducătorul ardelenilor s-a arătat deranjat de modul în care oficialii olteni au procedat și consideră că antrenorul ardelenilor a acțioant strategic. Totodată, acesta a spus că Neagoe a propus să renunțe la salariile pe luna noiembrie și decembrie. Cel de pe noiembrie urmează să îl primească până pe 25 decembrie, iar cel din decembrie în luna ianuarie.
Dumitru Dragomir a salutat aducerea lui Neagoe la Craiova lui Rotaru: „E prima lui echipă cu care se poate lupta la trofee!”
Dumitru Dragomir îl consideră pe Eugen Neagoe un antrenor de top al Superligii și a vorbit pentru ProSport despre aducerea lui la Craiova lui Rotaru:
„Mihai Rotaru e băiat deștept și în sfârșit a ascultat de oamenii ăia din Craiova. Lor le trebuia un om al Băniei, un copil al Craiovei. Neagoe ăsta e un antrenor trăznet. A crescut pe lângă Victor Pițurcă și a învățat meserie. E foarte bun, dar nu poate în acest campionat să le aducă titlul în Bănie. Dacă era adus la Craiova de la începutul campionatului, atunci era altă treabă, dar acum nu poate face minuni.
Nu e lotul făcut de el, iar mare brânză nu poți să faci în pregătirea din iarnă. Păi, voi credeți că echipele din fruntea clasamentului vor sta cu mâinile în sân? Dar, Neagoe o să aibă șansa să se bată pentru prima dată cu o echipă bună pentru trofee. La echipele pe unde a fost în trecut nu prea a avut șansa asta”.