După Antoni Ivanov un alt fotbalist de la FC Botoșani este pe picior de plecare. Cătălin Golofca nu se mai află în grațiile lui Marius Croitoru! | EXCLUSIV
Conducerea lui FC Botoșani este pe cale să se despartă în zilele următoare și de Cătălin Golofca, după ce a reziliat contractul cu Antoni Ivanov.
Cătălin Golofca nu este văzut ca o soluție bună pentru FC Botoșani de către Marius Croitoru
Deși în acte, Mihai Ciobanu se află trecut ca antrenor principal cu licență PRO, totuși Marius Croitoru este A1 la FC Botoșani.
Croitoru a primit mână liberă de la Valeriu Iftime, iar acesta își face lotul așa cum consideră că este mai bine. Transferurile trec prin filtrul său, dar și plecările de jucători. Astfel că, după ce s-a renunțat la Antoni Ivanov, informație anunțată în exclusivitate de către ProSport, surse din anturajul moldovenilor ne-au dezvăluit că și Cătălin Golofca se află cu bagajele la ușă.
ProSport a aflat că în zilele următoare conducătorii moldovenilor intenționează să închidă socotelile și cu Cătălin Golofca, după ce Marius Croitoru a ajuns la concluzia că acesta nu se mai ridică la nivelul așteptărilor sale.
„Avem mare ghinion și cu accidentările, dar cu Petrolul am jucat catastrofal în a doua repriză!”
ProSport a stat de vorbă cu Valeriu Iftime, iar acesta ne-a vorbit despre startul campionatului, dar și despre ceea ce urmează la echipă.
„Vă dați seama că nu mă simt deloc bine după primele două meciuri, iar acum ne așteaptă și un joc în Giulești. Nu îmi convine deloc cum arătăm. Am jucat lamentabil în a doua repriză cu Petrolul. În meciul ăsta am luat gol de portar, iar a doua repriză a fost cea mai catastrofală repriză a lui FC Botoșani de când sunt eu aici. Putea să se facă lejer 3-1 pentru Petrolul. Dar, totuși echipa noastră este încă în formare și încă suntem în căutări. Vor mai urma și alte plecări după plecarea lui Ivanov.
În perioada asta avem mare ghinion și cu accidentările. Nu ne este deloc ușor să ne descurcăm fără golgheterul nostru. Dacă îl aveam în teren pe Mailat, atunci să fiți convinși că alta ne era situația. Mailat a fost numărul 1 de la noi, iar campionatul trecut ne-a salvat de la retrogradare. Asta e realitatea și nu îmi este teamă să afirm acest lucru. Urmează un joc foarte greu în Giulești și am luat în calcul orice. Însă, după acest joc vreau să începem să strângem puncte. Bine, eu aș vrea să ne întoarcem și din Giulești cu un rezultat pozitiv dacă se va putea”, a spus Valeriu Iftime.