După cum se știe deja foarte bine, recent, Mihai Rotaru, acționarul majoritar de la Universitatea Craiova, s-a arătat deranjat de faptul că unii dintre conducătorii de club din Superliga profesează în paralel și ca analiști TV.
La momentul respectiv, Rotaru a rostit doar numele lui Mihai Stoica, manager general la FCSB și expert Orange Sport. A urmat un schimb de replici, destul de contondente, de la distanță, între cei doi.
Acum, principalul finanțator al Universității Craiova a mai deschis alte două „fronturi” în acest „război” al său. El a adus în discuție și situațiile în care se află Gică Popescu, președinte la Farul Constanța și analist la Prima Sport, și Daniel Niculae, președinte la Rapid și, până recent, colaborator Digi Sport.
Replica din partea celui poreclit „Baciul” nu a întârziat să apară. Fostul căpitan al „Generației de Aur” i-a transmis lui Rotaru că nu există o prevedere legală sau regulamentară care să îi interzică să presteze această muncă.
De asemenea, Gică Popescu a subliniat faptul că aparițiile sale la acele emisiuni se produc grație statutului său de fost fotbalist, nu datorită faptului că este oficial al Farului. Nu în ultimul rând, președintele clubului de la malul mării a concluzionat că are capacitatea de a fi obiectiv în aparițiile sale ca analist TV.
„Din câte știu eu, nu există o astfel de precizare în regulament, de a interzice cuiva să muncească. Până la urmă, dreptul la muncă este liber, nu există acea prevedere regulamentară care să interzică oficialilor unui club de fotbal să aibă contracte cu televiziunile.
(…) Faptul că avem o dezbatere corectă în astfel de emisiuni nu înseamnă că suntem foarte buni prieteni (n.r. – între el și moderatorii emisiunilor TV). Noi suntem aici pentru a fi obiectivi, indiferent de cluburile de care aparținem.
Când am acceptat să vin aici și să am această colaborare, am făcut-o prin prisma experienței fotbalistice, nicidecum din postura de oficial al clubului Farul Constanța”, a spus Gică Popescu la Prima Sport, citat de gsp.ro.
Acționarul majoritar de la Universitatea Craiova a catalogat drept „lipsit de fair-play” acest trend din fotbalul românesc, al conducătorilor de club care sunt și analiști tv în același timp.
„Să fii analist cu contract, zi de zi, la o televiziune, e lipsit de fair-play. Dar nu ne adresăm împotriva domnului Stoica neapărat, îi includem aici și pe Gică Popescu, și pe Daniel Niculae”, a spus Mihai Rotaru recent la emisiunea Fanatik Superliga.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER