După Papp, Martic şi Nistor, Universitatea Craiova s-a mai despărţit de un jucător în ultima zi de mercato!
Curăţenia de iarnă la Universitatea Craiova a vizat atât conducerea clubului, de unde a dispărut, după aproape şapte ani de activitate, preşedintele Marcel Popescu, dar mai ales lotul de jucători.
Universitatea Craiova s-a despărţit de Marian Danciu în ultima zi de mercato
Primul care a părăsit clubul craiovean a fost portarul lituanian Giedrius Arlauskis. În ultima zi de mercato, din Bănie au ajuns la Universitatea Cluj doi jucători, fundaşul dreapta Ivan Martic, sub formă de împrumut, şi mijlocaşul Dan Nistor, cedat defintiv grupării pregătite de Ioan Ovidiu Sabău.
De la Universitatea Cluj a revenit în lotul oltenilor fundaşul dreapta Ştefan Vlădoiu, care iniţial trebuia să joace până în vară sub Feleac. De asemenea, stoperul Paul Papp a fost transferat şi el de Universitatea Craiova la Petrolul Ploieşti.
Un alt mijlocaş, Marian Danciu, a fost împrumutat de Universitatea Craiova, pe ultima sută de metri, divizionarei secunde CSM Slatina, acolo unde gruparea din Bănie i-a mai trimis, tot până în vară, pe fundaşul Ionuţ Mitran şi pe mijlocaşul Marian Şerban. Aşadar, nu mai puţin de patru jucători au dispărut din lotul lui Eugen Neagoe în ultima zi de mercato, dar Mihai Rotaru ar fi dorit să facă şi mai multe disponibilizări. Oltenii ar fi vrut să se debaraseze şi de Ionuţ Vînă, Sergiu Hanca, Valerică Găman şi Bogdan Mitrea, dar aceştia nu au acceptat propunerile de reziliere ale contractelor.
Danciu a fost împrumutat la CSM Slatina
În vârstă de 20 de ani, Marian Danciu a bifat trei prezenţe în acest sezon la Universitatea Craiova, în meciul din Cupa României cu CS Ocna Mureş şi în cele de campionat cu CS Mioveni şi Chindia Târgovişte. Marian Danciu a fost rezervă la derby-ul din week-end-ul trecut, Universitatea Craiova – CFR Cluj, iar acum o săptămână a evoluat contra echipei slătinene, într-un amical disputat în cadrul bazei sportive a grupării din Bănie, Universitatea Craiova – CSM Slatina 5-0.
În lotul celor de la CSM Slatina se află astfel mai mulţi jucători care au fost la Universitatea Craiova: Marian Danciu, Ionuţ Mitran, Marian Şerban, Luis Niţu, Cătălin Preduţ.
- 4 jucători au părăsit Universitatea Craiova în ultima zi de mercato