„E clauza și atunci clubul poate rupe acordul”. Victor Angelescu a recunoscut ce i-au pus el şi Dan Şucu lui Marius Şumudică în contract

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, a recunoscut că antrenorul Marius Șumudică are în contract o clauză că poate fi demis de patronul Dan Șucu dacă după 21 de etape din sezonul regular se află cu echipa la mai mult de cinci puncte de ultimul loc de play-off.

Cu o zi înainte, tehnicianul rapidist spunea că a aflat de curând de clauza respectivă și că habar nu avea de ea, el semnând contratul cu Rapid cu „ochii închiși”.

Victor Angelescu a recunoscut clauza secretă pusă în contract lui Marius Șumudică. „Clubul poate rupe acordul”

Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, a confirmat că antrenorul Marius Șumudică are o clauză în contract care stipulează că poate fi demis dacă după 21 de etape din sezonul regular se află cu echipa la mai mult de cinci puncte de ultimul loc de play-off.

Cu o zi înainte, tehnicianul rapidist spunea că a aflat de curând de clauza cu pricina și că habar nu avea de ea, el semnând contractul cu Rapid cu „ochii închiși”.

În momentul de față, după 18 runde din Superligă, Rapid este pe locul 8, cu 25 de puncte, la două puncte distanță de locul 6, ultimul loc care duce în play-off, ocupat de Petrolul Ploiești. În 2024, giuleștenii mai au de jucat cu Sepsi (deplasare), Gloria Buzău (acasă) și Dinamo (deplasare).

„Probabil [că ar fi lucrat și gratuit], dar nu cred că este normal ca cineva să muncească fără bani. Cred că e mai mult o figură de stil. Nu am avut negocieri dificile. Noi i-am propus un salariu, dar unul foarte bun. Rapid nu este genul de club care să profite, doar pentru că s-ar gândi că ar accepta mai puțin. Cred că are cel mai mare salariu pe care l-a avut un antrenor de la Rapid, de la noul Rapid. Peste Neil Lennon, da. 30.000 de lună? Nu a avut niciodată atât.

(despre clauză) Nu, nu, nu. Sunt clauze pe care le-am avut și cu Neil Lennon și cu alți antrenori din trecut, clauze pe care le punem tot timpul. Clauzele există și la Marius. A vrut foarte mult să vină să antreneze, a avut mare încredere în mine și în domnul Șucu și a spus că semnează contratul așa cum e, așa cum i l-am propus. Și Neil Lennon și Bergodi aveau aceleași clauze.

Este o clauză, spune că în cazul în care dacă după 21 de etape ești la mai mult de 5 puncte de primele 6, noi având play-off-ul ca obiectiv, dacă clubul își dorește, poate rupe contractul. Sunt 5 puncte dacă nu mă înșel, da. Dar asta nu înseamnă că-l întrerupem, ci doar că avem opțiunea. Nu e ceva special, au avut-o și ceilalți”, a spus Victor Angelescu la DigiSport.

Atenţie, eu trebuie să nu fiu la 5 puncte de play-off! Aşa mi s-a cerut în contractul pe care l-am semnat. Să nu fiu la mai mult de 4 puncte de locul de play-off… dacă sunt la 5 îmi iau bagajele. Dacă eu trebuie să fiu la 4 puncte de play-off. Sper să fiu pe loc de play-off pe data de 21, voi încerca. Asta e clauza, altfel sunt dat afară. Am semnat contractul cu ochii închiși, nu m-a interesat ce scria. După care am văzut că există o clauză potrivit căreia, dacă sunt la mai mult de patru puncte de ultimul loc de play-off, pot fi demis. Te gândești la orice, se poate întâmpla orice în fotbal, eu nu stau nicăieri unde nu sunt dorit – Marius Șumudică

Câte puncte trebuie să mai câștige Rapid în 2024? Gir pentru Șumudică. „Până la finalul sezonului noi nu mai schimbăm antrenorul”

În ciuda faptului că i-au trecut o clauză în contract lui Șumudică în care îl pot da afară, antrenorul are girul verbal al acționarilor că nu va fi schimbat din funcție în acest sezon, indiferent ce se va întâmpla cu echipa.

Totodată, Victor Angelescu a fixat și obiectivul echipei pe acest final de an. Minimum 6 puncte din ultimele 3 meciuri din 2024.

„Rămâne la Rapid, sunt convins că va rămâne, suntem mulțumit de el, asta e de dragul discuției. Este o clauză în contract și Dan (n.r. Șucu) a declarat că până la finalul sezonului noi nu mai schimbăm antrenorul, indiferent ce se va întâmpla noi vom continua cu Marius și după etapa 21.

Ne dorim minim 6 puncte (n.r. în ultimele 3 meciuri din 2024), dacă facem minim 6 aș fi mulțumit. Dacă mă puneți să aleg, aș alege meciul mai important, e mai important să câștigăm cu Dinamo, un derby, sau cu Sepsi, cu care luptăm pentru play-off. Îmi doresc 6 puncte, dar 9 ar fi excepționale. La început de sezon, nu aș fi zis că e Dinamo mai sus, dar asta e”, a mai spus Angelescu pentru sursa de mai sus.

 

Publicat: 04 12. 2024, 17:11
Actualizat: 04 12. 2024, 17:15