Arnold Garita (27 de ani) are drum liber către FCSB, după ce a ajuns la un acord cu oficialii lui FC Argeș și și-a reziliat contractul. Garita este liber de contract, iar anunțul momentului a fost făcut chiar de fotbalist. Atacantul camerunez și-a luat adio de la fanii piteșteni prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele de socializare.
Arnold Garita ar putea fi cât de curând jucătorul celor de la FCSB, informație confirmată de Gigi Becali în exclusivitate pentru ProSport. Atacantul camerunez a marcat 14 goluri și a oferit două pase decisive în sezonul trecut, însă în ciuda acestor reușite, FC Argeș a retrogradat. Astfel, imediat s-a speculat că Garita va fi printre jucătorii care vor părăsi Piteștiul în aceasta vară.
În după-amiaza zilei de miercuri, 7 iunie, s-a aflat că Gigi Becali și-a trimis impresarul preferat în Franța pentru a discuta cu Garita, care se află în vacanță, acasă, la Paris.
Câteva ore mai târziu, patronul FCSB a primit și prima veste bună. Arnold Garita a postat un amplu mesaj pe rețelele de socializare și a lăsat de înțeles că a devenit oficial jucător liber de contract. Camerunezul le-a mulțumit în special fanilor piteșteni și a spus că în sezonul următor cariera sa se va îndrepta într-o nouă direcție:
„Dragi suporteri ai Argeșului, acest sezon a fost plin de emoții și totodată de o mare dezamăgire. Îmi pare foarte rău că nu am reușit să ținem clubul în Liga 1. Am dat totul pe teren pentru club și pentru voi. Uneori am realizat lucruri grozave și uneori am eșuat, dar să știți că întotdeauna am dat 100% pentru club.
Vă mulțumesc pentru tot sprijinul și dragostea pe care mi le-ați acordat și mulțumesc clubului pentru că m-a transferat și mi-a permis să descopăr acest campionat incredibil. Dar pentru restul carierei va trebui să o părăsesc pe FC Argeș. Trebuie să ofer o nouă direcție carierei mele și sper să înțelegeți decizia mea. Nu vă voi uita niciodată și vă mulțumesc pentru tot”, a scris Arnold Garita, pe pagina sa de Instagram.
Contactat în dimineața zilei de miercuri, 7 iunie, Gigi Becali a confirmat faptul că este interesat de transferul lui Arnold Garita, însă a spus că nu se grăbește. Finanțatorul FCSB nu vrea să insiste prea tare și așteaptă ca Garita să accepte propunerea financiară pe care i-a făcut-o deja:
„Ca și în cazul lui Djokovic, nu mă grăbesc nici cu Garita. Am înțeles că băiatul este acasă, în Franța, dar dacă vrea să vină la FCSB, atunci să ne dea un semn, el sau impresarul lui. Eu unul v-am mai spus că nu mă grăbesc cu transferurile. Dar ușa Palatului meu este deschisă, iar ei știu unde să mă găsească. Însă nu o să arunc banii pe fereastă cu comisioane, asta să fie clar. Dacă sunt mult prea mari, atunci la revedere.
Cât voi da pe Garita? Păi, stați un pic, că bani pe el am vrut să dau în iarnă, dar acum am înțeles că am putea să îl transferăm gratis. Dacă e să îl aduc gratis, atunci de ce nu aș face lucrul ăsta? Nu e problema mea cum au făcut cei de la FC Argeș contractul cu Garita”, a spus Gigi Becali, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER