E gata și cu transferul lui Nicolae Stanciu la FCSB! Gigi Becali a făcut anunțul și nu e ceea ce spera: „Meme a vorbit cu el!”
Gigi Becali a aruncat recent bomba „Nicolae Stanciu la FCSB din iarnă”, însă transferul căpitanului naționalei nu mai este de actualitate, după ce Mihai Stoica a vorbit cu mijlocașul tricolor despre acest subiect.
Finanțatorul roș-albaștrilor a dezvăluit că Nicolae Stanciu nu are de gând să revină prea curând în fotbalul românesc și vrea să mai rămână să joace în străinătate, pentru a beneficia de cota sa ridicată și contractele extrem de avantajoase pe care le va primi cel mai probabil tot din zona Golfului.
Nicolae Stanciu, la FCSB? Gigi Becali a făcut anunțul: „Meme a vorbit cu el!”
Gigi Becali a vrut să dea o adevărată lovitură de mercato în această iarnă prin aducerea lui Nicolae Stanciu (31 de ani), însă mutarea a picat deja, și oricum avea șanse nule de reușită.
Meme Stoica, managerul de la FCSB, a vorbit pe această temă cu liderul naționalei României, iar acesta i-a transmis că își dorește să rămână să joace peste hotare, cel mai probabil tot în zona Golfului, acolo unde are parte de contracte pe care nu le-ar putea obține niciodată în Vestul Europei.
„A vorbit Meme cu el, are contract până în vară. Dar eu zic că Stanciu joacă prea bine, e prea bun fotbalist. Adică, eu cred că se va mai duce un an, doi prin alte părți. Nu cred că are două milioane de euro salariu.
Cred că are un milion, un milion și ceva. Păi, nu îți dau nici ăia două milioane. Un milion cred că are, un milion două sute. De ce să dau un milion, păi, sunt nebun? Dacă sunt nebun dau, dar eu nu sunt!”, a spus Gigi Becali la fanatik.ro.
Din iarnă e greu. Voi intra în ultimele șase luni de contract. Cred că va fi greu din iarnă. Din vară, dacă nu voi semna prelungirea, voi deveni liber. Nu am voie să vorbesc. Mă simt bine la Damac. Vedem din vară – Nicolae Stanciu
Gigi Becali își făcea deja planurile cu Stanciu
În urmă cu câteva zile, la Palat, Gigi Becali dezvăluia că îl așteaptă în această iarnă la echipă pe Nicolae Stanciu, bazându-se pe faptul că internaționalul român intră în ianuarie în ultimele șase luni de contract cu Damac, echipă unde îl are antrenor pe Cosmin Contra și coleg pe Florin Niță.
„Oricând vrea el. Nicușor… nu numai calificările, că în viață… vezi că și Chiricheș, de ce crezi că mă port așa frumos cu el? Am luat bani mulți pe el, 10 milioane. Oricând vrea el, vine, ce vrea el! Antrenor secund… dacă vrea, din iarnă, antrenor secund și jucător, îl bag imediat!
10 milioane… și nu numai 10 milioane, 2 goluri de calificare. Deci Stanciu e al meu. E al Stelei (n.r. FCSB-ului) adică. El oricând… Oricând vrea el vine. Cu siguranță oricând vrea să vină la noi e binevenit”, a declarat Gigi Becali în urmă cu câteva zile.