E gata transferul fostului jucător de la FCSB și Rapid București. A semnat cu CFR Cluj și a fost prezentat oficial

Fostul jucător de la FCSB și Rapid București a fost prezentat oficial la CFR Cluj.

Damjan Djokovic a revenit la CFR Cluj, după ce a mai trecut și pe la adversarele din campionat ale clujenilor. În prima parte a anului, croatul a jucat la Rapid, dar nu a impresionat și a fost pus pe liber după doar trei luni. Dan Petrescu l-a cerut cu insistență și i-a promis lui Nelu Varga că jucătorul se va ridica la nivelul așteptărilor, iar acum a fost prezentat oficial de vicecampioana României.

Damjan Djokovic, revenire la CFR Cluj după trei ani: 4 titluri de campion a obținut la gruparea din Gruia

CFR Cluj i-a vândut zilele trecute pe Răzvan Sava și Karlo Muhar, dar i-a adus și întăriri lui Dan Petrescu. Damjan Djokovic a revenit la clujeni din postura de jucător liber de contract. Mutarea surpriză a acestei perioade de mercato a avut loc oficial, potrivit postării clubului de pe rețelele de socializare.

„Bine ai revenit, Damjan Djokovic!

Suntem bucuroși să vă anunțăm că mijlocașul Damjan Djokovic revine în Gruia, locul în care a trăit cele mai mari performanțe din cariera sa sportivă.

Alături de CFR Cluj, echipă pentru care a bifat 152 de prezențe, fotbalistul croat a câștigat de 4 ori titlul și o Supercupă a României, jucând un rol important în obținerea acestora! Damjan, ne bucurăm că ești din nou în mijlocul familiei CFRiste! Îți urăm mult succes și cât mai multe reușite în tricoul echipei noastre!”, au transmis clujenii pe Facebook.

Nelu Varga l-a convins pe Djokovic să semneze pentru un salariu mai mic decât la Rapid sau FCSB

Damjan Djokovic a acceptat propunerea lui Nelu Varga de a reveni la CFR Cluj, formație la care a mai evoluat în perioada 2017-2021. Imediat după plecarea din Gruia a avut parte de două experiențe în Turcia la Rizespor și Adana Demirspor și una în Arabia Saudită la Raed. A revenit la FCSB, în Superligă, dar nu a impresionat la gruparea care îi oferea 20.000 de euro pe lună. După șase luni a rămas liber de contract și a semnat cu Rapid, formația giuleșteană oferindu-i 17.000 de euro lunar.

Potrivit celor de la Fanatik, jucătorul croat ar fi acceptat un salariu mult mai mic la CFR Cluj. Este vorba de un salariu de doar 10.000 de euro pe lună, deși vine din postura de jucător liber de contract. Totuși, Djokovic s-a umplut de bani după plecările de la FCSB și Rapid de unde a încasat în total peste 200.000 de euro pentru rezilierea înțelegerilor cu Dan Șucu și Gigi Becali.

  • 250.000 de euro e cota jucătorului, potrivit Transfermarkt.
  • A venit gratis de la Rijeka la CFR Cluj în 2017 și a fost transferat în 2021 la Rizerspor în schimbul a 400.000 de euro.
  • A bifat 152 de meciuri în tricoul vicecampioanei și a marcat de 13 ori.
  • Are cinci titluri în Superliga, 4 cu CFR și 1 cu FCSB.
Publicat: 21 08. 2024, 20:47