FCSB, campioana României, a făcut primul transfer pe anul 2025, iar anunțul oficial nu a întârziat să apară.
Echipa lui Gigi Becali a ținut să-i ureze bun venit noului jucător de la gruparea roș-albastră.
FCSB a anunțat oficial sosirea lui Lukas Zima. Portarul ceh va fi rezerva lui Ștefan Târnovanu și a venit pentru a-l înlocui pe Andrei Vlad, al cărui contract s-a încheiat pe 1 ianuarie 2025. Gigi Becali a plătit 250.000 de euro pentru a-l transfera de la Petrolul Ploiești.
„FCSB anunță transferul lui Lukáš Zima, provenit de la Petrolul Ploiești. Portarul ceh în vârstă de 30 de ani, care va purta tricoul cu numărul 38, se va deplasa alături de noii săi colegi în cantonamentul de iarnă din Antalya.
Lukáš îl va înlocui în lotul nostru pe Andrei Vlad, al cărui contract s-a încheiat și căruia îi mulțumim pentru contribuția adusă.
Clubul nostru îi urează Bun venit și să aibă parte de cât mai multe succese alături de Campionii României!”, a anunțat FCSB pe rețelele de socializare.
Lotul Petrolului s-a reunit vineri și a plecat într-un stagiu de pregătire în Antalya, unde este așteptat și Andrei Vlad, liber de contract după despărțirea de FCSB.
„De la Bucureşti au urcat în avion 25 de jucători, alţi patru, Linner, Roche, Jyry şi Ricardinho, urmând să se regăsească cu coechipierii lor direct in Antalya.
De asemenea, spre seară este aşteptat să ajungă la hotelul din Lara şi portarul Andrei Vlad, cel care şi-a încheiat, la începutul lui 2025, conturile cu FCSB şi se va alătura lotului petrolist”, au anunțat cei de la Petrolul.
Am învățat enorm aici, iar toate aceste experiențe m-au format ca jucător şi ca om. Sunt mândru de realizările pe care le-am avut în cei peste șapte ani petrecuți aici! Mulțumesc coechipierilor, suporterilor şi tuturor persoanelor din club pentru tot!”, a scris Andrei Vlad, pe Instagram.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER