E oficial: Rapid și-a vândut „starul” kosovar din atac cu 2.000.000 de euro! Dan Șucu a dat lovitura după ce transferul a fost confirmat

SURSĂ FOTO Rapid 1923
Vezi galeria foto - 4 poze

Rapid București și-a vândut „starul” kosovar din atac cu suma de două milioane de euro iar mutarea a fost oficializată în urmă cu puțin timp.

Dan Șucu a dat lovitura după ce transferul a fost confirmat, iar fotbalistul a fost deja prezentat la noua echipă, prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare.

Rapid și-a vândut vedeta din atac

Rapid București l-a vândut pe Eram Krasniqi la Sparta Praga, în schimbul sumei de două milioane de euro, iar transferul a fost confirmat în urmă cu puțin timp. Atacantul kosovar a fost deja prezentat la noua echipă, printr-o postare făcută de campioana Cehiei pe rețelele de socializare. Fostul atacant din Giulești a fost fotografiat în tricoul echipei, iar imaginile care au fost publicate în mediul online au adunat mii de aprecieri și de comentarii în doar câteva minute.

Totodată, clubul patronat de Dan Șucu a anunțat, tot prin intermediul rețelelor de socializare, despărțirea de Ermal Krasniqi.

„Ermal Krasniqi a semnat astăzi cu Sparta Praga, campioana Cehiei. 17 meciuri, șase goluri și trei pase de gol. Mult noroc, Ermal!”, au scris rapidiștii pe rețelele de socializare, în momentul în care înțelegerea dintre cele două părți s-a oficializat.

Ermal Krasniqi, o afaceri bună pentru Rapid București

Rapid București l-a achiziționat pe Ermal Krasniqi de la CFR Cluj, în schimbul sumei de un milion de euro. Atacantul kosovar a fost vândut cu două milioane de euro, deci poate fi considerat o afacere profitabilă pentru patronul Dan Șucu.

Totodată, se pare că giuleștenii i-au găsit deja înlocuitor. Rareș Pop, tânăr atacant adus de la UTA Arad în schimbul sumei de 700.000 de euro, pare a fi o variantă foarte bună pentru atacul Rapidului, mai ales că este și un fotbalist eligibil pentru regula U21.

Publicat: 07 06. 2024, 19:40
Actualizat: 07 06. 2024, 20:11