E oficial: unde se joacă Dinamo – Universitatea Craiova! „Câinii” au pus în vânzare biletele pentru primul meci de la revenirea în Superliga
Dinamo a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Universitatea Craiova, anunțând, astfel, și că a rezolvat problema de licențiere a Stadionului Național Arcul de Triumf.
E oficial: Dinamo – Universitatea Craiova se joacă pe Stadionul Național Arcul de Triumf!
Dinamo va găzdui pe Stadionul Național Arcul de Triumf meciul cu Universitatea Craiova, primul după revenirea în Superliga.
„Câinii” au revenit în Superliga și suporterii așteaptă cu sufletul la gură să vadă noile achiziții pe gazon, dar au avut emoții în ceea ce privește locul de disputare a partidei. „Casa” din Liga 2, Stadionul Național Arcul de Triumf, nu putea fi omologată din mai multe cauze. Problema a fost, însă, rezolvată, iar LPF și-a dat acordul în cursul zilei de joi ca arena de lângă Mănăstirea Cașin să găzduiască meciuri din Superliga.
Confirmarea a venit prin intermediul anunțului postat de Dinamo pe rețelele de socializare, clubul anunțând că a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Universitatea Craiova, programat luni de la 21:30.
Dinamo a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Universitatea Craiova
„Câinii” vor încheia prima etapă a noului sezon pe teren propriu, iar fanii sunt încântați că nu trebuie să se deplaseze în provincie pentru a-i vedea pe elevii lui Ovidiu Burcă la debut. În condițiile în care Arena Națională este interzisă pentru fotbal în această perioadă, fiind contractată pentru spectacole artistice, formația din Șos. Ștefan cel Mare ar fi fost nevoită să meargă la Târgoviște în cazul în care nu s-ar fi rezolvat problemele.
Conducerea lui Dinamo a anunțat, prin intermediul rețelelor de socializare, că derby-ul cu Universitatea Craiova se va disputa pe „Arcul de Triumf”. Conducerea se așteaptă ca publicul să umple micuța arenă de lângă Mănăstirea Cașin până la refuz, astfel că a stabilit prețuri piperate, care pornesc de la 35 de lei la peluză.
„Luni, 17 iulie 2023, începând cu ora 21eleBucurești o va întâlni pe Universitatea Craiova, în primul meci oficial de la revenirea câinilor în Liga I. Fii și tu martor la revenirea unui mare Dinamo în primul eșalon al fotbalului românesc!
https://www.bilete.ro/fc-dinamo-universitatea-craiova/fc-dinamo-universitatea-craiova-17-iul-2023
Meciul va avea grad de risc ridicat, astfel că biletele vor fi nominale. Vă rugăm să veniți cu un act de identitate care să însoțească ticketul de acces.
Tarifele biletelor:
VIP: 120 ron
Tribuna 1: 80 ron (lateral) – 90 ron (central)
Tribuna 2: 50 ron
Peluza Nord (PCH) & Peluza Sud: 35 ron
Biletele se pot achiziționa atât online, cât și fizic, de la casele de bilete amplasate la stadionul «Arcul de Triumf», după programul:
• Sâmbătă: 10:00 – 14:00
• Luni, ziua meciului: 15:30 – 22:15
Atât sâmbătă, conform programului, cât și luni, până la ora 18.00, va fi deschisă o casierie pentru a oferi suport celor care au achiziționat abonamente și au întâmpinat diverse probleme.
Biletele pot fi folosite atât în format digital (pe telefon) sau în format fizic (printate).
Abonații vor intra la meci pe baza abonamentului achiziționat la începutul sezonului, ocupând locul aferent acestuia.
Family Zone-ul va fi amplasat în sectorul K al Tribunei a II-a, copiii sub 7 ani beneficiind de gratuitate. Aceștia trebuie însoțiți de un adult cu bilet valabil. Un adult, odată cu achiziționarea biletului, poate selecta maximum 3 bilete cu valoare 0, pentru copii.
Studenții, elevii și pensionarii beneficiază de 10% reducere în sectorul K al Tribunei a II-a.
Persoanele cu dizabilități beneficiază de gratuitate în zonele special alocate, în baza certificatului justificativ, însoțit de actul de identitate.
Accesul suporterilor va fi permis începând cu orele 19.30. Pentru a facilita accesul în stadion și pentru a evita situațiile neplăcute, vă rugăm să vă prezentați la stadion cu cel puțin 45 de minute înainte de ora de începere a partidei”, se arată în comunicatul remis de Dinamo.