E rezolvat transferul lui Adrian Șut de la FCSB. Gigi Becali și-a dat acordul: „Aștept oferta oficială pentru 2.000.000 de euro”
Transferul lui Adrian Șut de la FCSB este ca și rezolvat. Gigi Becali și-a dat acordul și așteaptă o ofertă oficială, în valoare de două milioane de euro.
Latifundiarul din Pipera a declarat că a fost impresionat de dorința fotbalistului de a semna cu o echipă care îi oferă un salariu mai consistent și crede că FCSB nu stă într-un singur jucător.
E rezolvat transferul lui Adrian Șut de la FCSB
Gigi Becali a pornit o campanie impresionantă de achiziții și a adus la FCSB mai mulți fotbaliști, pentru a construi un lot care să poată lupta atât în competițiile interne cât și în cupele europene. Latifundiarul din Pipera nu spune nu nici când este vorba despre vânzarea unor fotbaliști din echipa pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii.
Astfel, patronul campioanei României a declarat recent că este dispus să îl lase pe Adrian Șut să plece de la echipă, în cazul în care formația care se interesează de serviciile lui este dispusă să achite suma de două milioane de euro. Totodată, omul de afaceri a ținut să puncteze că „FCSB nu stă într-un jucător”.
Gigi Becali a mai dezvăluit că Adrian Șut este cel care își dorește să plece de la FCSB, la o echipă care îi oferă un salariu mai mare.
„Eu le-am dat ok-ul pe două milioane de euro, dar să trimită oferta oficială. Da, aştept oferta. Dacă vine oferta, gata! Păi, m-a disperat că vrea să plece, vrea să plece, s-a plâns încontinuu.
Dacă vrea să plece, să plece şi gata, că nu stă Steaua (n.r. FCSB) într-un jucător”, a declarat Gigi Becali, pentru Digi Sport.
Gigi Becali i-a scăzut prețul lui Adrian Șut
Inițial, Gigi Becali a declarat că este dispus să îl lase pe Adrian Șut să plece doar în schimbul sumei de trei milioane de euro. Patronul celor de la FCSB a dezvăluit că există o ofertă din Arabia Saudită pe numele fotbalistului.
„E posibil să mai plece jucători, dacă primesc vreo ofertă. Am ofertă pentru Șut, dar nu-mi convine. Nu e bună oferta. Echipa nu mă interesează, e din Arabia Saudită. Ei au dat două milioane de euro, iar eu am cerut trei. Dacă dau trei milioane, pleacă. Azi au mărit la două milioane de euro. Dacă dau trei milioane, îl iau. Dacă nu, nu-l dau”, a declarat Gigi Becali, în exclusivitate, pentru ProSport.
La doar o zi de la această declarație, Gigi Becali a decis să îl lase pe Adrian Șut să meargă în Arabia Saudită în schimbul sumei de două milioane de euro.