Anul 2024 este unul de succes pentru FCSB, din toate punctele de vedere, iar Gigi Becali nu a putut să își ascundă entuziasmul atunci când a fost întrebat despre subiect.
Patronul roș-albaștrilor a anunțat câți bani ia din Europa League și totodată a dezvăluit de ce nu poate transfera fotbaliști brazilieni cu potențial, pe modelul marilor cluburi din vestul continentului, precum Real Madrid și Manchester City.
FCSB traversează în 2024 unul dintre cei mai buni ani din istoria clubului, iar anunțul a fost făcut chiar de Gigi Becali. „E extraordinar, nu bun”, a exclamat patronul roș-albaștrilor, care are, într-adevăr, motive de bucurie.
În 2024, FCSB a cucerit titlul în Superliga României, după o așteptare de 9 ani. La câteva săptămâni după bifarea acestei performanțe, roș-albaștrii au dat și primul tun financiar: Gigi Becali l-a vândut pe Florinel Coman în Qatar pentru suma de 5.250.000 de euro!
A urmat apoi un nou trofeu cucerit de FCSB, respectiv Supercupa României, pentru ca în cele din urmă, adevărata lovitură financiară să fie dată în ultimele zile ale lunii august. FCSB a aliminat-o pe LASK Linz din play-off-ul Europa League și s-a calificat în faza principală din a doua cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent. FCSB o va aduce pe Manchester United la București, însă marea bucurie a lui Gigi Becali este reprezentată de sumele pe care le va încasa din Europa League:
Maxim 15 milioane de euro, cu totul (n.r. – ia din Europa League). Se pot juca 10 meciuri, nu 8. Cred că o să jucăm 10, putem să prindem și barajul. Este un an extraordinar, nu bun. Cel mai bun an a fost atunci când am luat 10 milioane pe Chiricheș, l-am vândut pe Gardoș și am luat vreo 25 de milioane din Champions League”, a mărdurisit Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Până ca 2024 să ajungă la final, Gigi Becali mai poate da alte lovituri și pe piața transferurilor. Darius Olaru ar putea pleca imediat în cazul în care se va găsi un club care să îi achite clauza de reziliere de 5.000.000 de euro. Așadar, veștile bune pentru miliardarul din Pipera ar putea continua să vină.
Vinzi jucători dacă ai, eu investesc, dar nu prea văd marfă… Ca să vinzi jucători pe 15, 20 de milioane în România trebuie să fie un jucător român de 17, 18 ani. Louis Munteanu e un jucător pe care poți să iei 20 de milioane, dar nu acum”, a adăugat Gigi Becali.
În momentul în care a făcut o paralelă cu marile cluburi ale Europei, care transferă tineri cu potențial din Brazilia și apoi îi exploatează până ajung să valoreze zeci și chiar sute de milioane de euro, Gigi Becali a explicat de ce nu poate acționa similar. În primul rând, omul de afaceri spune că fotbaliștii care sunt cu adevărat talentați nu vor să lase Brazilia pentru a ajunge în România. În al doilea rând, FCSB nu își poate permite o echipă de scouting care să stea permanent în Brazilia și să monitorizeze jucători.
Pe brazilianul care costă 20 de milioane nu îl lasă la tine, îl ia Manchester City, Barcelona, Real Madrid. Nu îl lasă la tine, că tu stai în România și nu îl vezi. Ei sunt acolo, stau toată ziua prin casă și beau cafea. Ei văd cum bea cafeaua, dacă îl frige pe limbă”, a glumit Gigi Becali, conform aceleiași surse.
FCSB va debuta pe teren propriu în Europa League, cu RFS, din Letonia, și va încheia faza principală tot acasă, cu cel mai tare adversar, respectiv Manchester United.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER