Edi Iordănescu crede că Gigi Becali e vinovat pentru decăderea lui Tavi Popescu. „Să lăsăm cifrele, milioanele, să îl ajutăm efectiv!”

Eduard Iordanescu, antrenorul nationalei de fotbal a Romaniei, urmareste meciul contra echipei Bosnia si Hertegovina din etapa a 6-a , grupa B, a Ligii Natiunilor, disputat pe stadionul Rapid-Giulesti din Bucuresti, luni, 26 septembrie 2022. EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a vorbit despre situația în care se află Tavi Popescu (19 ani).

Tavi Popescu a fost unul dintre cei mai importanți jucători de la FCSB în sezonul 2021 – 2022, iar Gigi Becali a refuzat oferte mari pentru internaționalul român și chiar a transmis că îl  lasă să plece doar pentru 50.000.000 de euro.

Edi Iordănescu, fostul antrenor al vicecampioanei României, crede că Tavi Popescu „nu e încă copt pentru mare performanță” și le cere oficialilor de la FCSB să uite de cifre, milioane și să îl ajute pe tânărul fotbalist care se pare că are și probleme extrasportive.

Edi Iordănescu crede că Gigi Becali e vinovat pentru decăderea lui Tavi Popescu

Mai mult, selecționerul este de părere că Tavi Popescu are un talent fantastic, însă România riscă să îl piardă dacă situația de la FCSB continuă să fie aceeași.

„Din păcate, Tavi Popescu e pe un trend descendent. Eu am fost pus la zid de multe persoane de cum am gestionat relația cu el la națională. Din păcate, nu mi-aș fi dorit ca declinul lui să fie atât de abrupt. S-a dovedit că el nu e încă copt pentru marea performanță.

Încă are lucruri de corectat și altele de dezvoltat. Rămâne un talent fantastic. Spun asta și după ce am văzut la națională și când am lucrat la FCSB. Are potențial, dar trebuie lucrat cu el, personalizat și nu mă refer doar la tehnico-tactic, ci și fizic. Trebuie să pună masă pe el.

Nu e un jucător pe care ne permitem să îl pierdem. Trebuie să îl îndrumăm spre calea corectă și să lăsăm cifrele, milioanele, să îl ajutăm efectiv. Altfel riscăm să mai pierdem un talent și nu ne permitem”, a declarat Edi Iordănescu, conform Fanatik Superliga.

Edi Iordănescu: „E vorba și de viața extrasportivă”

„Trebuie să se impună și intern și internațional. Trebuie să se impună și prin angajament, să reușească să se și apere, să facă complet momentele de joc. Să învețe ce să facă cu mingea. Să nu joace doar cu mingea la picior. Fotbalul modern înseamnă spațiu, profunzime, verticalitate.

Eu am încercat când eram la FCSB. Nu a fost singurul. Fiecare cu profilul său. Sunt sigur că face și Dică asta. A intrat în zona de confort, a crezut că e suficient nivelul la care a ajuns. Și intern are probleme, a pierdut echipa la FCSB. Sigur e și o chestie mentală. Intri într-o stare de neîncredere. El gestiona bine presiunea.

Relația mea cu Tavi e una specială. Eu sunt alături de el și îl susțin aproape necondiționat. Mă aștept să își facă singur o analiză. Să înțeleagă ce are de făcut. E vorba și de viața extrasportivă. Nu e problematic, dar trebuie să aibă grijă cum se alimentează, cum se odihnește”, a mai spus Edi Iordănescu pentru sursa citată mai sus.

Publicat: 31 10. 2022, 09:05