FC Botoșani și Politehnica Iași au terminat la egalitate, scor 1-1 (1-0), în penultimul meci al etapei a 17-a a SuperLigii.
Gazdele au condus la pauză după golul lui Chică Roșă (30), dar în repriza a doua au făcut pasul în spate și au fost taxate pe final, Andrei Gheorghiță egalând în minutul 85 după o gafă a portarului Anestis.
Derby-ul moldav, disputat pe o vreme la limita înghețului și pe un teren extrem de greu, a debutat cu o bună ocazie a Iașiului. În minutul 11, decarul Alin Roman a zguduit transversala cu un șut de la 20 de metri ușor lateral dreapta, portarul Anestis fiind bătut.
Botoșaniul a reacționat și în minutul 30 a reușit să deschidă scorul prin Chică Roșă, ajuns la al doilea gol stadional. Stoperul Florin Ilie a bâlbâit o minge în flancul drept al Iașiului, Ongenda a recuperat și l-a servut ideal în careu pe Chică Roșă, iar atacantul Botoșaniului a înțepat balonul cu șpițul și l-a surprins pe portarul Fernandez. Golul a fost anulat în primă fază pentru ofsaid, dar a fost validat în cele din urmă după consultarea VAR. Gazdele își puteau dubla avantajul în finalul primei părți, dar același Chică Roșă a tras modest din poziție ideală.
În repriza a doua, Botoșaniul a făcut nu unul, ci doi pași înapoi. Gazdele s-au băgat mult prea devreme în tranșee pentru a apăra fragilul avantaj și au fost taxați pe final. În plus, Liviu Ciobotariu i-a scos pe cei care au creat golul la scurt timp după pauză, iar în repriza secundă s-a apărat și cu trei stoperi.
Ieșenii au prins curaj, au urcat liniile, au avut o posesie prelungită, însă au rulat în gol, fără a pune în pericol poarta lui Anestis. A fost nevoie de o gafă a acestuia din urmă, dar și de inspirația neobositului Bordeianu pentru ca Iașiul să restabilească egalitatea.
În minutul 85, căpitanul Mihai Bordeianu a tras cu sete dintr-o lovitură liberă de la peste 30 de metri, portarul Anestis a respins greșit în față, iar Andrei Gheorghiță, pe fază, a împins balonul în plasă din câțiva metri.
După gol nimeni nu a mai riscat, astfel că meciul s-a încheiat 1-1. O remiză care nu prea mulțumește pe nimeni, poate pe ieșeni, care păstrează un ecart de patru puncte față de Botoșani în clasament.
Poli Iași rămâne în zona neutră, pe locul 10, cu 21 de puncte, în timp ce Botoșaniul face 17 puncte și se menține la rându-i pe locul 14. În etapa viitoare, elevii lui Emil Săndoi vor juca tot în deplasare, cu Gloria Buzău, în timp ce Botoșaniul va disputa al treilea meci consecutiv acasă, cu Farul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER