El a fost preferatul lui Gigi Becali la FCSB în ultimii ani: „Zicea că nu vede echipa fără mine”
Alexandru Chipciu, extrema dreapta în vârstă de 33 de ani de la U Cluj, a vorbit despre relația pe care a avut-o cu patronul Gigi Becali, în perioada petrecută la FCSB.
Alex Chipciu a jucat la FCSB în perioada ianuarie 2012 – iulie 2016, fiind transferat de la FC Brașov în schimbul a aproximativ două milioane de euro. Ulterior, fotbalistul a fost vândut în Belgia, la Anderlecht, pentru trei milioane de euro. Apoi, Alex Chipciu a mai jucat la Sparta Praga și CFR Cluj.
Acum, Alex Chipciu a adunat 13 meciuri în tricoul lui U Cluj, în acest sezon din Superliga.
El a fost preferatul lui Gigi Becali la FCSB în ultimii ani
Alex Chipciu a dezvăluit că Gigi Becali nu a vrut să îl vândă la Anderlecht, pentru că era unul dintre preferații lui la FCSB.
„Cu Gigi Becali am avut într-adevăr o relație foarte bună. Și când a fost să merg la Anderlecht, zicea că nu vede echipa fără mine, nu voia să plec, ținea mult la mine. M-a apreciat mereu și eu l-am apreciat enorm.
Am simțit că respectul dumnealui pentru mine e adevărat. Știu că e un om pe care azi îl iubești și poate mâine îl urăști. Dar câți nu suntem așa, de fapt?! Doar că el e în lumina reflectoarelor tot timpul și e mai vizibil lucrul acesta.
Cât despre fotbal, îți spun, dacă Gigi Becali nu băga toți banii pe care i-a băgat în acești ani, tot fotbalul nostru era și mai jos decât e nivelul acum!”, a spus Alex Chipciu, potrivit PlaySport.
Alex Chipciu a jucat pentru FCSB meciuri foarte importante precum cele din Liga Campionilor cu Chelsea și Schalke, dar și în Europa League, Cu Ajex și Stuttgart.