Meme Stoica e uluit de modul în care se prezintă Cristi Ganea, ultimul transfer al celor de la FCSB, la antrenamentele conduse de Elias Charalambous.
Fundașul stânga a debutat în meciul de Cupă, cu FC Bihor, iar președintele Consiliului de Administrație al vicecampioanei dă asigurări că fotbalistul va deveni un jucător extrem de important.
Meme Stoica a dezvăluit că Cristi Ganea se pregătește la un nivel extrem de înalt și răspunde excelent solicitărilor lui Elias Charalambous.
„Ganea e la 50% cred. Asta ca să zic aşa o cifră, să mă aflu în treabă. Se antrenează foarte bine. Rupe sala după ședințele de antrenamente.
Are un fizic cum rar mi-a fost dat să văd. N-a jucat de un an şi chiar l-am întrebat cum se simte după meciul de la Oradea”, a spus Mihai Stoica, potrivit OrangeSport.
După debutul lui Ganea, Gigi Becali s-a declarat impresionat de cea mai nouă achiziție a sa de la FCSB.
„Mi-a plăcut foarte mult și Ganea. Jucător matur, cu experiență, nu pierde mingea deloc. A fost primul lui meci, a fost ce mă așteptam și va fi din ce în ce mai bun.
Radunovic prea era lejer. Bun jucător, dar nu avea niciun fel de emoții, era titular, n-avea treabă. Acum o să vedem. Va juca tot el, până intră Ganea în ritm, dar apoi nu vom ști cine va fi titular”, a spus recent Gigi Becali.
„(n.r. – Te gândeai că va veni această ofertă de la FCSB după o perioadă de pauză?) Mă gândeam și aveam o presimțire că într-o bună zi voi juca la FCSB. Au mai fost încercări și în trecut. Fie a apărut transferul la Panathinaikos, fie… de multe ori puteam ajunge aici, dar n-a fost să fie”, declara Cristi Ganea, după transferul la FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER