George Ganea este noul pariu al lui Adrian Mititelu, după ce patronul FC U Craiova l-a vândut pe Andrea Compagno la FCSB.
Omul de afaceri își pune baza în fiul lui Ionel Ganea, pe care-l consideră un fotbalist extrem de talentat și este convins că va exploda sub comanda lui Marius Croitoru.
Atacantul în vârstă de 23 de ani a primit numeroase șanse la nivelul Superligii, însă nu a reușit să confirme până acum, fie că a fost vorba de CFR Cluj, Viitorul/Farul sau FC Argeș.
Fotbalistul se află deja la Craiova de aproape 2 săptămâni, însă nu a apucat să debuteze pentru prima echipă a formației din Bănie. Sâmbătă, Ganea a evoluat pentru formația secundă a oltenilor în Liga 4, reușind să marcheze 2 goluri împotriva celor de la Avântul Pielești.
„George Ganea va prinde aici viață. O să vedeți că George Ganea va fi un alt fotbalist în acest an decât cel pe care l-ați văzut până acum. Are talent cu carul. A avut o pasă proastă, nu știu de ce, nu știu care sunt cauzele. Am niște informații, dar nu vreau să le dezvolt. Eu cred că la noi va exploda și talentul lui va fi confirmat.
Nu știu dacă îl va depăși pe tatăl lui. Tatăl lui a fost unic. Ionel Ganea a fost un mare fotbalist. Nu-l pot uita niciodată, mai ales că ne-a dat patru cu Dinamo. A fost un fotbalist bun pe unde a fost. Și la noi, și la Dinamo, și la Rapid, și la Bistrița, și la Stuttgart a fost un fotbalist cu F mare”, a spus Adrian Mititelu, la PRO Arena.
În Superliga, George Ganea a adunat 92 de partide, în care a reușit să marcheze 11 goluri și să ofere 13 pase decisive.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER