Elias Charalambous e fericit. Două reveniri importante la FCSB
Elias Charalambous a anunțat că doi jucători au revenit în lotul FCSB înainte de confruntarea cu Rapid București.
Înainte de derby-ul de duminică seară, antrenorul roș-albaștrilor a prefațat partida cu Rapid și a precizat că îi va avea din nou în lot pe Florin Tănase și Adrian Șut.
Elias Charalambous confirmă revenirea lui Florin Tănase: „S-a întors”
Florin Tănase a suferit o accidentare care l-a ținut departe de teren în ultimele săptămâni. După ce a ratat meciurile cu Dinamo și Rangers, atacantul roș-albaștrilor este apt pentru duelul cu Rapid, dar rămâne de văzut dacă Elias Charalambous îl va introduce pe teren din primul minut de joc.
În cadrul conferinței premergătoare meciului de mâine, tehnicianul campioanei Superligii a precizat că Florin Tănase a reluat antrenamentele cu echipa, dar nu a confirmat și că va fi titular în primul „11”.
„Bîrligea este suspendat și va fi OUT, dar avem multe soluții și jucători disponibili. Tănase s-a întors, iar astăzi avem ultimul antrenament, unde vom decide cine va fi apt pentru mâine. Ne-am făcut o idee despre cine va juca, dar nu este momentul să vorbim despre asta”, a declarat Elias Charalambous, la conferința de presă.
Cealaltă revenire din lotul roș-albaștrilor este cea a lui Adrian Șut. Mijlocașul a suferit un deces în familie și a fost plecat câteva zile pentru a fi alături de familie. Cel mai probabil va începe meciul ca titular cu Rapid, FCSB având nevoie de cei mai buni jucători în meciul care o poate apropia de liderul U Cluj.
Echipe probabile FCSB – Rapid
- FCSB: Târnovanu – Crețu, Ngezana, Dawa, Radunovic – Șut – Miculescu, Băluță, Olaru, Musi – Tănase
- Rapid: Siegrist – Manea, Ignat, Pașcanu – Onea, Christensen, Grameni, Borza – Dobre, Boupendza, Petrila
FCSB, gata să pună capăt seriei de eșecuri în fața giuleștenilor
Roș-albaștri nu au mai câștigat în fața Rapidului de pe 6 noiembrie 2022, 3-1. Și sezonul trecut, Rapid a fost net superioară în duelurile cu FCSB, dar în clasament lucrurile au stat complet diferit, FCSB ieșind campioană și Rapid terminând pe ultimul loc în play-off.
„Este o ocazie de a repara statistica împotriva derby-urilor cu Rapid? Dacă ne luăm după istorie, nu am fost campioni 8 ani și am câștigat titlul. Ați zis că nu ne-am dus în grupele Europa League de mulți ani și ne-am dus anul acesta. Nu am câștigat Supercupa, acum am obținut și acest trofeu”, a mai spus Elias Charalambous.
Partida FCSB – Rapid va avea loc duminică, 27 octombrie, de la ora 21:00.