Elias Charalambous, în pericol după ce a semnat cu FCSB? „Mi-e milă de el pentru ce va urma!”
Elias Charalambous, noul antrenor de la FCSB, ar putea să fie în pericol după ce a semnat cu vicecampioana României.
Elias Charalambous, în pericol după ce a semnat cu FCSB?
Gigi Becali l-a numit antrenor principal pe Elias Charalambous azi, 30 martie, iar acesta va urma să colaboreze cu Mihai Pintilii, cel care va conduce și antrenamentele vicecampioanei României.
Chiar dacă a semnat un contract valabil până în vară, Narcis Răducan, fostul oficial de la FCSB, crede că Elias Charalambous va avea o misiune dificilă la echipa finanțată de Gigi Becali și a explicat de ce.
„Fotbalistic, e un avantaj pentru FCSB, pentru că a adus un antrenor cu licență și, chiar dacă nu va lua el deciziile importante, o să ajute. În timpul săptămânii știe ce are de făcut, problema va fi în afara terenului. La conferințe, de exemplu.
FCSB e la maximum din punct de vedere fotbalistic, doar din interior poate să-și pună piedică și aici văd o problemă. Lui Charalambous îi va fi dificil să gestioneze întrebările ziariștilor. Va fi o avalanșă de întrebări. Mi-e milă de el pentru ce va urma”, a spus Narcis Răducan, conform Digi Sport.
Ce salariu încasează Elias Charalambous la FCSB
Elias Charalambous a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2022 – 2023 cu FCSB, iar Gigi Becali îi va achita un salariu lunar în valoare de 5.000 de euro.
Fostul internațional cipriot va lua cu 3.000 de euro mai mult decât fostul antrenor cu licență PRO de la FCSB, Leo Strizu, care lua 2.000 de euro pe lună.
Chiar dacă Elias Charalambous a fost prezentat ca antrenor principal la FCSB, Mihai Pintilii va fi cel care va antrena echipa, iar fostul internațional cipriot o va ajuta pe vicecampioana României cu licența PRO. Totodată, cel care va decide totul la gruparea roș-albastră o să fie tot Gigi Becali.
Primul meci al lui Elias Charalambous pe banca tehnică a vicecampioanei României va avea loc luni, de la ora 20.30, când formația roș-albastră se va duela cu Sepsi OSK la Sfântu Gheorghe. Partida este transmisă la TV de Digi Sport 1, Orange Sport și Prima Sport, iar cele mai importante faze se vor vedea pe ProSport.
În trecut, Elias Charalambous (42 de ani) a fost antrenor secund la AEK Larnaca în perioada iulie 2018 – decembrie 2019, duă care a preluat echipa din postura de principal până în februarie 2020. Acesta a mai antrenat-o pe Ethnikos din decembrie 2020 până în noiembrie 2021, iar apoi Doxa Katokopias din decembrie 2021 până în mai 2022.
Din postura de jucător, Elias Charalambous a jucat pentru Omonia Nikosia, PAOK Salonic, Alki Larnaca, Karlsruher SC, FC Vaslui, Doxa Katokopias, APO Levadiakos, AEK Larnaka, iar în iulie 2017 s-a retras.