Elias Charalambous, ironizat după ce a fost prezentat la FCSB. „Mă faci să râd. Ce povestește aici…”

Elias Charalambous (42 de ani) a fost prezentat oficial la FCSB, însă după prima conferință de presă susținută la vicecampioana României a fost ironizat de Basarab Panduru.

Elias Charalambous, ironizat după ce a fost prezentat la FCSB

Elias Charalambous și Meme Stoica au dat asigurări că antrenorul cipriot va decide absolut tot ce se va întâmpla la vicecampioana României, însă Basarab Panduru nu crede în versiunea celor doi.

Fostul mare internațional român este sigur că Elias Charalambous nu va avea niciun cuvânt de spus în fața lui Gigi Becali și îl avertizează pe antrenorul cipriot că greșește dacă are impresia că el va fi lăsat să își exercite meseria.

„Mă faci să râd. Ce povestește aici… E clar că a venit pentru Școala de Antrenori și pentru Burchel au plecat pe drumul ăsta: «El face, el drege, el o să facă». Sigur, nu face nimic. Dacă el crede că face, e o mare problemă. Nu face nimic!

Eu vorbesc de ce spune el, că el face schimbări, că el face echipa. Dacă Gigi a declarat că el face, cum vine Charalambous să ne spună că el face?. Discursul ăsta nu e pentru noi. Nu ai cum să spui nouă așa ceva! Îl spui pentru cineva… ‘Domnule, eu sunt de azi înainte, eu fac’. Nu se poate așa ceva!”, a declarat Basarab Panduru, pentru Orangesport.

Reacția lui Elias Charalambous care l-a făcut pe Basarab Panduru să reacționeze

„L-am întâlnit pe domnul Becali o dată, timp de 10 minute. Asta a fost tot. Nu m-a sunat. Nu a venit la antrenament. El lasă antrenorul să-și facă treaba. Am cunoscut o persoană foarte bună și sunt recunoscător pentru asta.

Este un nume mare în România, ajută mulți oameni. Nu are rost să vorbim despre acest lucru, ci despre fotbal. Ce mi-a zis domnul Becali? Că este fericit să mă aibă în club, să îmi fac treaba și mi-a urat să câștig campionatul. Asta trebuie să facem. Ar fi foarte fericit dacă am câștiga campionatul.

A fost primul lucru pe care l-am lămurit cu clubul. Trebuie să am toată responsabilitatea și să iau toate deciziile. Dacă nu s-ar fi putut, nu aș fi fost aici și nu v-aș fi vorbit din această poziție. Vreau să fie clar din prima zi că îmi doresc să vorbesc despre fotbal, nu despre altceva”, a spus Elias Charalambous.

Publicat: 03 04. 2023, 12:29
Actualizat: 03 04. 2023, 12:36