Elias Charalambous, noul antrenor al lui FCSB, este avertizat de Marius Niculae, fostul său coleg de la FC Vaslui.
Elias Charalambous și Marius Niculae au fost coechipieri la FC Vaslui în perioada 2012 – 2013, iar fostul atacant al echipei naționale a României a făcut o serie de dezvăluiri despre antrenorul care a venit la București pentru a semna cu FCSB.
Marius Niculae susține că Elias Charalambous (42 de ani) nu a fost un fotbalist wow, însă „se integrase bine în vestiar„ și avea un caracter ok. Chiar dacă nu îl cunoaște pe cipriot în postura de antrenor principal, „Săgeată” crede că Elias nu va avea probleme cu patronul lui FCSB, deoarece „și în Cipru sunt mulți Gigi Becali”.
Totodată, Marius Niculae este de părere că Elias Charalambous are un plus deoarece cunoaște foarte bine campionatul României, dar și că FCSB se bate la campionat.
„Era un băiat super ok, jucător de echipa națională a Ciprului, un caracter ok. Era băiat ca lumea, se integrase bine în vestiar, socializa. Nu excela ca fotbalist, era un jucător bun, fără să fie wow. N-am de unde să știu cum e ca antrenor.
Eu cred că știe unde a venit, abordarea lui Gigi va fi la fel și cu un străin. Oricum, și în Cipru sunt mulți «Gigi Becali»! Probabil contează foarte mult că e vorba de FCSB, se bate la campionat. Și cunoaște foarte bine campionatul României”, a declarat Marius Niculae, pentru Gsp.
Elias Charalambous va semna un contract valabil până la finalul sezonului 2022 – 2023 cu FCSB, iar Gigi Becali îi va plăti un salariu lunar în valoare de 5.000 de euro. Cipriotul este licențiat PRO, astfel că o scapă de vicecampioana României de problema pe care oare cu Lucian Buchel, șeful Școlii de Antrenori din cadrul FRF.
Elias Charalambous a fost adus la FCSB pentru a-l înlocui pe Leo Strizu, antrenorul cu Licență Pro care și-a dat demisia de la FCSB după victoria cu Petrolul. Astfel, Mihai Pintilii (38 de ani) se va ocupa în continuare de antrenamentele roș-albaștrilor, dar fostul căpitan al vicecampioanei României va scăpa de presiunea mediatică.
În trecut, Elias Charalambous (42 de ani) a fost antrenor secund la AEK Larnaca în perioada iulie 2018 – decembrie 2019, duă care a preluat echipa din postura de principal până în februarie 2020. Acesta a mai antrenat-o pe Ethnikos din decembrie 2020 până în noiembrie 2021, iar apoi Doxa Katokopias din decembrie 2021 până în mai 2022.
Din postura de jucător, Elias Charalambous a jucat pentru Omonia Nikosia, PAOK Salonic, Alki Larnaca, Karlsruher SC, FC Vaslui, Doxa Katokopias, APO Levadiakos, AEK Larnaka, iar în iulie 2017 s-a retras.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER