Elias Charalambous pleacă de la FCSB: scenariul pe care antrenorul cipriot nu îl vede posibil acum! Comparația cu clauza plătită pentru Laurențiu Reghecampf
Elias Charalambous, antrenorul cipriot în vârstă de 42 de ani de la FCSB, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu FC Hermannstadt și a vorbit, printre altele, despre posibila sa plecare de la echipa lui Gigi Becali.
Elias Charalambous pleacă de la FCSB: scenariul pe care antrenorul cipriot nu îl vede posibil acum! Comparația cu clauza plătită pentru Laurențiu Reghecampf
Meciul dintre FC Hermannstadt și FCSB se va disputa joi, 21 septembrie, de la ora 20:00, la Sibiu, ca restanță din cadrul etapei a cincea din Superliga.
Înaintea acestei partide, Elias Charalambous a declarat că nu ia în calcul varianta plecării sale de la FCSB și a făcut o paralelă cu faptul că Laurențiu Reghecampf a plecat de la Universitatea Craiova prin plata clauzei de reziliere.
Deși presa din Franța a scris că Elias Charalambous se află pe lista echipei Olympique Lyon, Elias Charalambous susține că nu a primit nicio ofertă în această perioadă.
„Reghe avea o clauză de 300.000 de euro în contract. Și a primit o ofertă bună. Iar patronul știa. Dacă era ceva bun pentru el, cu siguranță a luat decizia bună.
Eu sunt foarte fericit aici. Sunt concentrat pe câștigarea campionatului. Sunt foarte motivat. Mă bucur de fiecare zi aici.
Dacă apare ceva, vom discuta. Dar acum… E bine pentru un antrenor să aibă oferte. Eu nu am nimic acum. Nu mă vrea nimeni (n.r. râde)”, a spus Elias Charalambous.
Declarația lui Elias Charalambous vine chiar în completarea patronului Gigi Becali care s-a declarat extrem de mulțumit de cum arată FCSB cu antrenorul cipriot pe banca tehnică.
„Cea mai bună mutare pe care am făcut-o este Charalambous. Nu că sunt mulțumit, sunt foarte mulțumit! Eu mereu am spus că vreau posesie, pasă, posesie, pasă. Jucăm atât de repede… Eu nici nu mă așteptam să putem juca atât de rapid. Jucăm în viteză, dintr-una. Pac! Am recuperat mingea, iar jucătorul care intră în posesie dă imediat pasă. O dă din prima. O recuperează și pasează din prima. Nu face două atingeri. Ăsta e secretul lui Charalambous”, a fost reacția lui Gigi Becali.
Cu Elias Charalambous pe banca tehnică, FCSB este lider în Superliga cu 21 de puncte, având un avans de două puncte față de urmăritoarea CFR Cluj. Ambele au cu un meci mai puțin decât a treia clasată, Universitatea Craiova, care are 17 puncte.
În cele opt meciuri jucate până acum în campionat, FCSB a înregistrat șapte victorii și o înfrângere pe terenul celor de la UTA Arad.