Elias Charalambous, antrenorul echipei FCSB, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu Poli Iași și a vorbit, printre altele, despre viitorul său pe banca vicecampioanei.
Meciul dintre FCSB și Poli Iași se va disputa duminică, 20 august, de la ora 21:30, pe Arena Națională, în cadrul etapei a șasea din Superliga.
FCSB vine după eliminarea din Conference League, iar Gigi Becali a avut o reacție în stilul caracteristic la adresa antrenorilor vicecampioanei, dând de înțeles că nu îi va mai lăsa „de capul lor”.
Întrebat despre viitorul său la FCSB, Elias Charalambous a avut, la rândul lui, o reacție vehementă și a transmis că lucrurile se fac bine la antrenamente, însă recunoaște că nu este totul perfect.
„Ne întoarcem la meciurile din campionat, vom înfrunta o echipă bună, am văzut că le-a creat probleme echipelor cu care au jucat, au câștigat cu Farul, deci nu va fi ușor. Trebuie să ne focusăm, să ne arătăm calitățile, am încredere în jucătorii mei și credem că totul depinde de noi, dacă vom juca bine, vom lua cele trei puncte care sunt extrem de importante pentru noi.
Eram două echipe, doar una se putea califica, din păcate nu am fost noi, acum ne focusăm pe campionat, am început foarte bine sezonul. Nu ne uităm la ce s-a întâmplat, ne uităm în față și asta contează.
Îmi văd viitorul la echipă bine, am început campionatul în cel mai bun mod față de anii trecuți, nu îmi amintesc ca FCSB să fi început așa sezonul în ultimii ani, avem patru victorii în patru meciuri, cred că e startul perfect. Nu am fi putut începe mai bine sezonul, am încredere în jucători, au arătat că sunt un lot bun, suntem o familie și sunt încrezător în viitorul echipei.
Am auzit și eu zvonuri, dar nu am fost informat, eu și Pinti vorbim zilnic, poate a fost doar o discuție. Pinti e acum în vestiar, ne pregătim de antrenament, poate au fost emoții la mijloc, dar cam atât. A fost totul lejer, nu am vorbit ceva anume, am fost surprins cumva pentru că echipa a început foarte bine sezonul, în campionat nu am fi putut face ceva mai mult, ne-am descurcat bine, cred că munca noastră ar trebui să fie apreciată puțin mai mult.
Aud în stânga și în dreapta, sună că am făcut totul rău, cred că am făcut multe lucruri bune, cu siguranță nu suntem Dumnezeu să facem totul perfect, cu siguranță avem lucruri de îmbunătățit, considerăm că lucrăm bine și vom continua așa. Dacă facem câteva greșeli, ele există în fotbal, așa e fotbalul, vom continua să muncim în cea mai bună formă pe care o considerăm. Echipa e foarte bine, azi suntem pe locul doi cu două meciuri în minus, dar până acum avem patru din patru, ar trebui să apreciem mai mult asta”, a spus Elias Charalambous, la conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER