Elias Charalambous rupe tăcerea după ce a fost jignit că nu ar avea deloc creier! Reacția antrenorului FCSB
Elia Charalambous, antrenorul celor de la FCSB, a decis să rupă tăcerea şi a reacţionat după ce a fost jignit într-o emisiune televizată, de către moderatorul de la DigiSport, Vali Moraru.
Vizibil deranjat de declaraţiile făcute de cei aflaţi în platou, tehnicianul de la actualul lider din Superliga susţine că, în România „se poate spune orice la televizor”.
Elias Charalambous rupe tăcerea după ce a fost jignit că nu ar avea deloc creier
Tehnicianul de banca celor de la FCSB a fost acuzat, în cadrul unei emisiuni televizate, că „are creier zero” şi că rezultatele pe care echipa le are în actualul sezon de Superliga nu sunt meritul lui sau al lui Mihai Pintilii.
Astfel, Vali Moraru și Decebal Rădulescu au susținut vehement că performanţele din actualul sezon sunt numai meritul lui Gigi Becali. Această afirmaţie a fost făcută în contextul în care este cunoscut faptul că, de foarte multe ori, patronul echipei este cel care dictează jucătorii titulari şi schimbările care se fac în timpul meciurilor.
Nici Mihai Stoica nu a trecut cu vederea discuţia care a avut loc în platou şi a reacţionat dur la afirmaţiile făcute în cadrul emisiunii. Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB a anunțat că clubul roș-albastru va lua măsuri împotriva limbajului folosit.
La rândul lui, Elias Charalambous a avut o reacţie categorică în cadrul unei conferinţe de presă, în momentul în care a fost întrebat despre ce declaraţiile făcute la Digi Sport. Cipriotul a fost vizibil deranjat de ce a auzit şi susţine că singurul care a avut o părere pertinentă referitoare la acest subiect a fost Ilie Dumitrescu.
„În primul rând, eu încerc să respect toți jurnaliștii. Am aflat despre ce s-a discutat. Eu respect pe toată lumea. Sunt de părere că trebuie ca în primul rând să te respecți pe tine. Dacă nu o faci, nu-i poți respecta pe alții. Mai ales dacă apari mereu la televizor. Trebuie să fii de zece ori mai atent cu ce spui.
În cariera mea, mereu am avut parte de presiune, atât din partea fanilor, cât și din partea presei. Dar e prima dată când văd că se întâmplă așa ceva. În România aveți o mare problemă. Oricine poate spune orice la televizor. Când te văd milioane de oameni trebuie să te respecți și apoi să-i respecți pe ceilalți.
Dar poate ăsta e un fel al oamenilor de a fi în centrul atenției Dacă spui lucrurile rele despre alții, poate e un mod de a-i face pe alții să vorbească despre tine. Știu că sunt și oameni buni în presă. Știu că Ilie Dumitrescu, care mi-a fost antrenor, înțelege fotbalul și știe când să vorbească de bine și când să vorbească de rău. Acum nu poți spune așa ceva. Trebuie să aștepți momentul potrivit dacă vrei să spui ceva rău.
Dacă înțelegi fotbalul poți să faci o analiză și să vezi dacă o echipă e pregătită de antrenor sau dacă doar aleargă. Trebuie să înțelegi fotbalul. Ilie Dumitrescu a arătat că are personalitate. Oricine poate spune lucruri rele despre noi și să ne critice. Dacă ești deștept, găsești momentul optim pentru a le spune. Eu accept să fiu criticat, dar pentru fotbal. Aici, în 95% dintre cazuri lumea vorbește despre altceva, nu despre fotbal. Nu știu dacă asta vinde sau dacă așa devin oamenii faimoși. Nu știu de ce fac asta”, a declarat Elias Charamabous la conferinţa de presă.