Elias Charalambous și-a pierdut cumpătul și a făcut praf arbitrajul, după FCSB – Petrolul Ploiești 1-1! Antrenorul campioanei a răbufnit: „Nu sunt prost! Sper că nu a fost intenționat”

Elias Charalambous reacționează în meciul de fotbal dintre FCSB și UTA Arad, contând pentru Superliga Superbet, desfășurat pe Stadionul Arcul de Triumf din București, duminică 1 septembrie 2024. © FOTO: Răzvan PĂSĂRICĂ/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Elias Charalambous, antrenorul FCSB, a răbufnit la adresa arbitrajului după meciul cu Petrolul Ploiești, scor 1-1, din a 10-a etapă a Superligii.

Cipriotul nu a mai ținut cont de nimeni și nimic și a venit cu acuzații grave.

Elias Charalambous face praf arbitrajul

FCSB a obținut doar un egal cu Petrolul, scor 1-1, după ce a fost egalată la ultima fază. Campioana României a jucat mare parte din meci în inferioritate numerică.

Mihai Popescu a fost eliminat după ce i-a spart capul lui Alexandru Tudorie. Petrolul a marcat golul de 1-1 în minutul 90+4. Elias Charalambous a venit cu reproșuri dure la adresa arbitrajului.

Antrenorul FCSB a acuzat două faulturi la faza din care formația prahoveană a reușit să egaleze. Cipriotul crede că Rareș Vidican a judecat fazele în favoarea echipei oaspete.

„Am pierdut două puncte, am avut rezultatul în mână. Din păcate, am luat golul care ne-a costat victoria. Începusem cu un gol marcat devreme. Oponentul nu și-a creat ocazii. Puteam să controlăm mai bine dacă presam mai sus. Este fotbal.

E clar, toată lumea mi-a spus că a văzut fault la golul lor. Sper că arbitrul a făcut o greșeală și nu a fost intenționat. Nimeni nu poate să-mi spună că n-a fost fault la golul lor.

Când lovești mingea, iar apoi adversarii îți lovesc portarul? Dacă primești gol în ultimele minute din cauza a două faulturi care nu s-au fluierat, da, este o scuză.

Roșu pentru Mihai Popescu. Un fault și mai rău asupra lui Musi, acolo nu s-a dat. Repet, sper că au fost greșeli umane. Eu mereu protejez arbitrii, dar e ceva ce nu-mi place.

Când pierzi puncte trebuie să găsești soluții. Nu sunt persoana care să găsească scuze, dar nici nu sunt prost. Asta este, lucrurile astea ne fac mai puternici.

Astăzi am încercat tot ce am putut. Revenim pe Arena Națională, e un teren care ne place”, a declarat Elias Charalambous.

Mă bucur că Băluță începe să înscrie. Pe Bîrligea a trebuit să-l schimbăm din cauza faptului că eram cu un om în minus. Sunt convins că va ajuta echipa. Mulțumesc fanilor pentru suport, avem nevoie de ei pe tot parcursul sezonului”, a mai spus cipriotul.

Publicat: 22 09. 2024, 01:21
Actualizat: 22 09. 2024, 01:24