Elvir Koljic, enzuziasmat de Ivaylo Petev: „A adus o energie pozitivă, Doamne ajută să câştigăm campionatul cu el!
La 3 ani şi două luni după ce era accidentat grav de ieşeanul Ovidiu Mihalache, bosniacul Elvir Koljic are parte de un nou duel cu Poli Iaşi pe „Ion Oblemenco”.
Vârful de 28 de ani spune că a trecut peste acel incident, deşi cariera sa a avut mult de suferit din pricina gravei accidentări suferită atunci. Koljic avea mai multe oferte la acel moment, iar Universitatea Craiova a fost aproape să-l cedeze pentru suma de 9 milioane de euro la Dinamo Kiev. Între timp, cota lui Koljic a scăzut dramatic şi el a trecut şi prin momente în care nu a mai prins lotul Universităţii Craiova.
Koljic, un nou duel cu Poli Iaşi, după ce Mihalache l-a „rupt” acum 3 ani
Universitatea Craiova dispută ultimul meci de pe teren propriu din 2023 sâmbătă, de la ora 17.00, pe stadionul „Ion Oblemenco”, împotriva lui Poli Iaşi. Elvir Koljic spune că bulgarul Ivaylo Petev a adus o energie pozitivă în cadrul echipei, datorită căreia au şi apărut rezultatele pozitive din ultima perioadă.
„Ne aşteaptă un meci foarte greu, cu o echipă bine organizată, cu un antrenor bun, dar dacă suntem concentraţi la meci sută la sută nu cred că se pune problema celor trei puncte. Pentru toată Craiova contează mult acest meci, ne dorim victoria, trebuie să dăm tot ce putem pentru asta. Ar fi bine să câştigăm ultimul meci de acasă anul acesta, ne-ar ajuta mult trei puncte. Ar fi un rezultat bun să terminăm anul pe locul 2, dar sunt încă multe meciuri din campionat, la final contează să fim cât mai sus.
Eu mă simt foarte bine acum, vreau să le mulţumesc celor care au avut încredere în mine în această perioadă care nu a fost uşoară. Sunt dator tuturor celor de la Craiova, pentru mine contează că am trecut peste perioada grea, eu cred că în curând voi fi cât mai bun. Doamne ajută să fim toţi bine, să dăm ce putem, pentru că acest oraş merită mai mult. Nu mă mai gândesc la meciul cu Iaşi în care m-am accidentat grav, a trecut destul timp de atunci.
Mister a adus o energie pozitivă, cu antrenamente bine, îl ştiam dinainte cum era ca om şi ca antrenor. Doamne ajută să câştigăm campionatul cu el! A fost o perioadă grea pentru mine, nu am prins nici măcar lotul. Nu a fost blocaj mental, am lucrat mereu la antrenamente, dar mă bucur că am revenit şi am marcat două goluri şi sper să dau în continuare” a declarat Elvir Koljic.