Emil Săndoi vrea să dea lovitura la debutul pe banca lui Poli Iași, chiar împotriva echipei sale de suflet

Emil Săndoi vrea să dea lovitura la debutul pe banca lui Poli Iași, chiar împotriva echipei sale de suflet
  • Publicat:

Emil Săndoi are parte de un debut de foc la Poli Iași. Duminică, la doar patru zile după ce a preluat banca tehnică a Iașiului, tehnicianul oltean în vârstă de 59 de ani va disputa primul meci în campionat chiar împotriva echipei sale de suflet, Universitatea Craiova.

Iar Poli are în față o serie infernală, cu deplasare la UTA, meci acasă cu liderul Universitatea Cluj și din nou afară cu vicecampioana CFR Cluj.

Emil Săndoi nu se teme de Craiova: „Întâlnim principala favorită la titlu, dar putem obține un rezultat bun”

Deși încă nu-și cunoaște bine jucătorii, având doar două antrenamente cu noua echipă, Emil Săndoi s-a convins că elevii săi au calitate și speră ca planul tactic gândit pentru meciul cu Craiova să aducă Iașiului cel puțin un punct. Săndoi este de părere că Universitatea este principala favorită la titlu, spune că Mitriță este cel mai bun jucător din campionat, dar cu toate acestea este încrezător că Poli poate da lovitura în meciul de duminică.

”Știm că întâlnim un adversar foarte bun, sunt convins că va fi un joc complicat. Gândindu-mă și la transferurile făcute, dar și la faptul că Mitriță este poate cel mai bun jucător din campionat, cred că Universitatea Craiova este principala favorită la câștigarea titlului. Și nu mă joc cu cuvintele. Asta nu înseamnă că nu vom încerca să anulăm atuurile lor, vom încerca să ne punem și noi în valoare calitățile jucătorilor noștri. Aștept cu nerăbdare jocul de duminică, sper să fie un rezultat pozitiv.

Îi cunosc pe cei de la Craiova, dar și ei mă cunosc foarte bine pe mine. Toată munca mea și toate eforturile pe care le voi face eu de acum înainte, indiferent de adversarul pe care îl întâlnim, vor fi în slujba echipei Politehnica Iași. Poate și datorită faptului că mă leagă atât de multe de Craiova îmi doresc să avem un rezultat pozitiv”, a declarat Emil Săndoi în cadrul unei conferințe de presă.

„Am găsit jucători cu calitate aici”

Noul tehnician al Iașiului și-ar fi dorit mai multe zile până la debut, dar calitatea noilor săi elevi îl face să privească cu încredere viitorul său pe banca Politehnicii.

„În cele câteva zile am încercat să-i descopăr și mai bine pe jucători. Îi știam, dar e altceva când lucrezi efectiv cu ei. Mi-aș fi dorit mai multe zile până la primul joc.

În rest, am găsit jucători cu calitate aici, care pot să facă diferența, i-am văzut preocupați sarcinile jocului la antrenamente, am găsit jucători implicați, ceea ce este îmbucurător pentru mine. Sper ca la ora jocului să fim ok din toate punctele de vedere și să dăm o replică bună Craiovei. Am mari speranțe și în suporterii echipei, eu cred că vor fi alături de noi”, a mai spus Săndoi, care așteaptă un echilibru de la echipa sa:

„Mi-am dorit de fiecare dată ca echipele pe care le antrenez să fie disciplinate, să fie tot timpul un echilibru indiferent de zonele terenului. Și cât s-a putut în aceste zile am lucrat mult la aspectul acesta. În ceea ce privește greșelile din trecut, acestea sunt inerente. E foarte important ca greșelile care apar să nu fie mari și să nu influențeze rezultatul final sau jocul echipei. Asta am încercat și noi până acum, să creăm o disciplină tactică în toate zonele terenului. Dacă greșelile vor apărea, ele vor trebui corectate. Și foarte rapid”.

Vali Gheorghe: ”Suntem pregătiți să obținem un rezultat bun”

Optimist s-a arătat și fotbalistul Vali Gheorghe, unul dintre jucătorii de la care Emil Săndoi așteaptă foarte mult în mandatul său.

”Suntem conștienți de importanța meciului. Întâlnim o echipă foarte bună în deplasare, cu jucători de calitate, care evoluează la echipa națională, un club cu o istorie în spate, dar noi suntem pregătiți. Am încercat să punem la punct câteva detalii, va trebui să respectăm planul tactic și suntem optimiști că putem scoate un rezultat bun contra Craiovei”, a declarat Vali Gheorghe.

Partida Poli Iași – Universitatea Craiova, din cadrul etapei a 9-a a SuperLigii, se va disputa duminică, 15 septembrie, pe Stadionul Emil Alexandrescu din Copou, cu începere de la ora 18.15. Partida va reprezenta și debutul antrenorului Emil Săndoi pe banca Politehnicii Iași.

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tavi Colen și Emma de la ZU s-au căsătorit civil în mare SECRET, după 16 ani de relație!
Tavi Colen și Emma de la ZU s-au căsătorit civil în mare SECRET, după 16 ani de relație!
Fără dubii! A costat doar 200.000 € și e ”cel mai mare câștig” pentru FCSB
Fără dubii! A costat doar 200.000 € și e ”cel mai mare câștig” pentru FCSB
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea…
Fotbalistul român care uimește Germania este în semifinalele Cupei după ce a dat un gol fabulos
Fotbalistul român care uimește Germania este în semifinalele Cupei după ce a dat un gol fabulos
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
"Avem dovada, oficial!". Adrian Mititelu anunţă lovitura care ar putea schimba calculele în Liga 2: "Este în actele depuse"
Amestecul MINUNE cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Amestecul MINUNE cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Gheo: - Rozi, vine imediat instalatorul. Dă-ți jos chiloții!
BANCUL ZILEI. Gheo: - Rozi, vine imediat instalatorul. Dă-ți jos chiloții!
Nu e prima dată când Călin Georgescu face salutul legionar. Surse: Potra i-a dat bani în campanie şi o maşină de 100.000 de euro
Nu e prima dată când Călin Georgescu face salutul legionar. Surse: Potra i-a dat bani în campanie şi o maşină…
Craniile vikingilor ȘOCHEAZĂ cercetătorii! Ce au dezvăluit analizele
Craniile vikingilor ȘOCHEAZĂ cercetătorii! Ce au dezvăluit analizele
Imagini rare cu Monica, soţia lui Leonard Doroftei, din tinereţe. Cum arătau cei doi la începutul relaţiei
Imagini rare cu Monica, soţia lui Leonard Doroftei, din tinereţe. Cum arătau cei doi la începutul relaţiei
Detaliul BANAL care i-ar fi putut salva viața femeii de 35 de ani strivită de gheață. Cum putea fi evitată tragedia din Chiajna
Detaliul BANAL care i-ar fi putut salva viața femeii de 35 de ani strivită de gheață. Cum putea fi evitată…
Victorie pentru Călin Georgescu. Băsescu a detonat bomba finală: Nu poți să-i interzici
Victorie pentru Călin Georgescu. Băsescu a detonat bomba finală: Nu poți să-i interzici
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil!…
A murit actrița iubită de toți românii! Doliu imens în lumea filmului
A murit actrița iubită de toți românii! Doliu imens în lumea filmului
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Presa franceză consideră „un capriciu al lui Musk” plecarea fraţilor Tate din România
Presa franceză consideră „un capriciu al lui Musk” plecarea fraţilor Tate din România
2025: După cât timp se șterge o amendă de circulație din evidențe?
2025: După cât timp se șterge o amendă de circulație din evidențe?
Motivul pentru care Daniela Crudu nu și-a văzut fiul 2 zile după ce l-a născut. Ce s-a întâmplat
Motivul pentru care Daniela Crudu nu și-a văzut fiul 2 zile după ce l-a născut. Ce s-a întâmplat
×