Eroare gravă de arbitraj în favoarea FCSB! Malcom Edjouma și-a desfigurat adversarul. „Un fault grosolan! Trebuia să dea cartonaș roșu!” Cum arată fundașul lui FC Voluntari | FOTO
Marius Avram a analizat faza în care Malcom Edjouma l-a lovit pe Igor Armaș cu piciorul direct în față, dar arbitrul Radu Petrescu a arătat doar cartonașul galben.
Eroare gravă de arbitraj la FCSB – FC Voluntari! Malcom Edjouma a văzut doar „galben” după intrarea horror asupra lui Igor Armaș
După ce Radu Petrescu i-a dat cartonașul galben lui Malcom Edjouma pentru intrarea horror a francezului asupra lui Igor Armaș, Marius Avram l-a pus la punct pe „centralul” delegat la FC Voluntari – FCSB.
„Un jucător care lovește alt jucător cu piciorul se face vinovat de fault grosolan. Când mergi cu crampoanele pe fața adversarului îi pui în pericol integritatea fizică a jucătorului. Trebuia să dea cartonaș roșu. Nu pot să înțeleg de ce cei din cabina VAR nu au intervenit.
La această fază nu pot să îmi explic ce argumente a avut Radu Petrescu pentru Marian Barbu ca să nu fie chemat să vadă faza. Edjouma are piciorul perfect întins , direct la nivelul feței jucătorului…”, a spus Marius Avram pentru Digi Sport 1.
Echipele de start de la FC Voluntari – FCSB
FC VOLUNTARI (3-4-3): M. Popa – Matricardi, Paz, Armaș (cpt.) – Ricardinho, Răduț, Meleke, Al. Vlad – Rață, Marcelo Lopes, Damașcan
REZERVE: J. Fernandez – Aliji, Cr. Costin, Andreș, Helder Tavares, Voican, Nemec, Florea, Merloi
ABSENT: Droppa (accidentat), Dumiter (fără drept de joc)
ANTRENOR: Liviu Ciobotariu
FCSB (4-3-3): Târnovanu – Sorescu, I. Cristea, Tamm, Radunovic – Edjouma, Șut, Olaru (cpt.) – Cordea, Compagno, Fl. Coman
REZERVE: A. Vlad – Crețu, Haruț, Miculescu, Omrani, Nikolov, Oaidă, Pantea, Radaslavescu
ABSENȚI: Oct. Popescu (suspendat), Panțîru (accidentat), Ov. Popescu (nerefăcut), Dawa (învoit)
ANTRENOR: Mihai Pintilii
Sursă foto: Digisport