„Ești nesimțit, ești ordinar! E exact cum îl vedeți pe tik-tok”. Cine n-a mai suportat și s-a dus după meci la Constantin Budescu
Cristian Bălgrădean, fost portar la Dinamo, Craiova, FCSB și CFR Cluj, a dezvăluit un moment din trecut, pe când evolua la Concordia Chiajna, iar Constantin Budescu, atunci la Astra, a încerat să-i dea gol din corner cu exteriorul.
După meciul cu pricina, goalkeeper-ul s-a dus glonț la controversatul mijlocaș și l-a apostrofat pentru acea fază, mai în glumă mai în serios, făcându-l „nesimțit” și „ordinar”.
Cristi Bălgrădean, scos din minți de Constantin Budescu. „Ești nesimțit, ești ordinar! E exact cum îl vedeți pe tik-tok”
În ciuda celor declarate, Cristi Bălgrădean îl consideră pe Constantin Budescu un jucător cu execuții de mare fotbalist și spune cum este în realitate capriciosul mijlocaș care a marcat și la echipa națională cu execuții de clasă. „E exact cum îl vedeți pe tik-tok”, a completat portarul.
Bălgrădean își aduce aminte cu amar și de un gol demn de CNN încasat de la cel poreclit „Budi”. Se întâmpla la un Astra – Dinamo, în chiar primul minut, când Budescu îl surprinde pe Bălgrădean ieșit din poartă și îl „execută” de la jumătatea terenului.
„Era nesimțit din ăla, cu ghilimelele de rigoare. Așa e el, cum se pune e tik-tok-urile alea lui. avea niște execuții din care nu aveai ce să-i faci. să povestesc o fază. El la Astra, când au luat campionatul, eu la Chiajna. Bă, să-mi dea gol din corner, cu exteriorul?! Cu interiorul mai dai, dar cu exteriorul? Pe bune, am înlemnit! I-am zis după meci, ești nesimțit. Ești ordinar!
M-a mai prins el o dată, Dinamo – Astra, secunda 27, gol de la jumătatea terenului. Noi începem, mingea la noi, la Dinamo, minge lungă, degajează Găman, un coechipier îi redublează cu pieptul, și el din prima, direct în poartă, fără să cadă mingea, 1-0 secunda 27. Mda. Pe unde m-a prins, pe acolo m-a…”, a declarat Cristi Bălgrădean la Un Podcast la alt nivel.
Târnovanu, una dintre victimele lui „Budi”
Constantin Budescu a povestit în urmă cu doi ani un gol înscris din corner la un meci dintre Astra și Poli Iași, când l-a învins pe Ștefan Târnovanu, actualul portar de la FCSB. Mijlocașul a povestit că antrenorul cu portarii de la Astra l-a sfătuit înaintea acelui meci că ar putea încerca poarta lui Târnovanu, deoarece portarul iese prea devreme la centrare. Budescu i-a răspuns tehnicianului că oricum ar fi încercat o execuție.
„Mai încerc poarta din corner. Nu o fac mereu, dar e bine că mi-a ieșit atunci ca să rezolvăm o problemă. E vorba despre Târnovanu în poartă. Antrenorul de portari care îl urmărise mi-a spus că acesta iese puțin înainte pe centrare și să încerc poarta. I-am spus ’bine că mi-ai spus, dar oricum o încercam’.
Nu îmi propun dinainte pentru că mai sunt și diverse scheme pe care le facem la antrenament. Depinde de situația respectivă”, a declarat Constantin Budescu la DigiSport.