„Eu am pus totul la dospit”. Ce rol a avut Mitică Dragomir în fondarea FC Dinamo București și de ce Cornel Dinu ar trebui să primească 2.000 de euro lunar, pe viață
Mitică Dragomir a explicat ce rol a avut în fondarea FC Dinamo București și spune de ce Cornel Dinu ar trebui să primească 2.000 de euro lunar.
Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a dezvăluit recent că este membru fondator la Dinamo București. De altfel, omul de afaceri a specificat că și Cornel Dinu ocupă această poziție, iar dacă nu ar fi câștigat alegerile pentru șefia LPF ar fi condus gruparea din Ștefan cel Mare.
Mitică Dragomir este membru fondator la Dinamo București, alături de Cornel Dinu
„Oracolul de la Bălcești” consideră că fostul mare jucător și antrenor al lui Dinamo, Cornel Dinu, ar trebui să fie remunerat cu 2.000 de euro pe lună pentru simplul fapt că este membru fondator al „câinilor”.
„Ăștia de la Dinamo habar n-au, mă! Nici nu știu că eu sunt membru fondator la Dinamo. Să se uite în statut, cine sunt membrii fondatori? Eu, Dinu și cu șeful serviciului jurist al Ministerului de Interne suntem membrii fondatori ai lui Dinamo.
Eu am fost pus la dospit pentru că am devenit președintele LPF. Eu am trecut la LPF, altfel conduceam tot. Doru Tărăcilă era ministru de interne și a făcut Dinamo. Mai era și generalul Florea de la Constanța, era șeful de cabinet al lui Tărăcilă.
Să se uite în statut ăștia de la Dinamo, lui Dinu ar trebui să îi dea cel puțin 2.000 de euro pe lună pentru asta”, a spus Mitică Dragomir pentru Fanatik.
Cornel Dinu, acuze grave la adresa lui Cornel Țălnar și conducerii lui Dinamo București
Cornel Dinu, legenda clubului Dinamo București, a făcut o serie de acuzații grave la adresa lui Cornel Țălnar și a conducerii „câinilor” din anii 2000, pe care îi acuză pentru moartea lui Cătălin Hîldan. „Procurorul” își justifică acuzele prin faptul că jucătorul ar fi putut fi protejat, însă a fost introdus în mult prea multe partide.
„Pe Florentin l-am oprit atunci și la meciul cu Petrolul pe care l-am pierdut cu 3-0. A fost un meci ciudat, pentru că aveam vreo 6-7 jucători care proveneau de la Craiova lui Nețoiu. A fost un meci trântit.
Pe Florentin l-am oprit, pe Hîldan trebuiau să-l oprească, nu l-au oprit și din păcate acum este doar o legendă. Pe Florentin l-am tratat 10 ani cu profesorul Popa la spitalul Sf. Ioan, îi făcea în fiecare zi interferon, care costa cam un milion fiola și l-am salvat.
Dacă ar fi urmat indicațiile mele de a fi oprit Cătălin de la efort și să-i refacă analizele care erau puțin incerte de hepatită de tip C și să nu-l ducă să joace și la… Marți era programat de mine un amical la Câmpina, dar joi a fost un meci pe care l-au făcut electoral pentru celebra Simona Marinescu, o altă ‘putana’ cum spun italienii foarte bine, o altă escroacă care făcea parte din Consiliul de Administrație al lui Dinamo”, a adăugat Cornel Dinu, conform Fanatik.