Gigi Becali a scos din nou la lumină una dintre problemele majore ale fotbalului românesc, anume că nu există îndeajuns de mulți investitori privați încât să se formeze o ligă competitivă.
Patronul FCSB a spus că în Superliga există „concurență neloială” și nu s-a ferit să dezvăluie cât investește el la gruparea pe care o patronează.
Gigi Becali a vorbit din nou despre trista situație a fotbalului din România, unde în continuare foarte multe cluburi, inclusiv din primul eșalon, supraviețuiesc și datorită banilor distribuiți de primării.
Deși este evident că aceste formații nu au puterea financiară de a se lupta cu investitori privați de calibrul lui Gigi Becali, Dan Șucu sau Nelu Varga, spre exemplu, ele sunt parte componentă a Superligii și fac posibilă competiția pe care toți iubitorii „sportului rege” din țară o urmăresc în prezent.
Așadar, Gigi Becali susține că formațiile sponsorizate de primării sunt indispensabile în momentul de față, deoarece fără ele nu s-ar putea „face fotbal”:
Primăriile dau bani din banii Consiliului Local, ai comunității, nu din banii publici ai bugetului de stat. Dacă comunitatea vrea fotbal, nu ai ce să faci. O primărie cheltuie la sport 5% din buget și poate să plătească cantonamente, curent, etc. În afară de salarii. Dar salariile vin din drepturile de televizare. Dacă n-ar fi ei, noi n-am putea să facem fotbal. Dar e concurență neloială”, a punctat Gigi Becali pentru ProSport, la Culisele Fotbalului.
În continuare, Gigi Becali a transmis că își permite să asigure la FCSB un buget de 20.000.000 de euro, sumă ce este imposibil de atins de formațiile sponsorizate de primăriile din România:
Pentru că eu ca patron bag 20 de milioane și ei nu pot băga decât 5%, nu pot plăti salarii. E neloială, ei nu pot să cheltuiască bani cum poate un privat. Dar dacă nu sunt primăriile n-avem cu cine să ne batem. Becali, Hagi, Rapid, Craiova. Patru echipe și Botoșani, facem o ligă cu cinci echipe, că în rest sunt toate ale primăriilor. La Craiova dă primăria stadionul. E un ajutor, contează”, a mai spus Gigi Becali pentru ProSport, la Culisele Fotbalului.
Înainte de prima etapă din 2025, FCSB este pe locul secund în Superliga, cu 37 de puncte, la egalitate cu liderul Universitatea Cluj. Podiumul e completat de Dinamo, cu 36 de puncte. Vin apoi Universitatea Craiova, CFR Cluj și Petrolul, cu 35, 35, respectiv 31 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER