Gloria Buzău a suferit o nouă înfrângere usturătoare în Superligă, de data aceasta pe propriul teren, în fața Universității Craiova, scor 0-2, în ultima etapă din 2024, scoțându-l din minți pe Eugen Neagoe. Potrivit spuselor sale, în pauza competițională se impun schimbări masive.
Echipa este „lanterna roșie” a competiției, cu doar 16 puncte acumulate, iar evitarea retrogradării pare a fi o misiune extrem de dificilă. Șase puncte o despart de ocupanta celei de-a 12-a poziții, UTA Arad.
La scurt timp după fluierul final al partidei, Eugen Neagoe a vorbit despre șansele de a duce la îndeplinire obiectivul, transmițând un mesaj ferm conducerii: trebuie să aducă întăriri serioase în perioada de mercato.
„Ne-am creat două ocazii uriașe, Stan, singur, trebuie să marcheze fără doar și poate, apoi Dumitrașcu, la fel… Craiova nu și-a creat nicio șansă în repriza a doua, nici n-a ajuns la careul nostru. Echipa cred că în multe jocuri a avut o evoluție bună, mai puțin în prima repriză la Rapid, probabil cea mai slabă de când sunt eu la Buzău. În rest, am avut ocazii uriașe. Și în această seară, și cu Dinamo, cu CFR, la Arad… Jocuri pe care nu trebuia să le pierdem niciodată, dar le-am pierdut. Am făcut o listă, am discutat cu oamenii din conducerea clubului. Sunt destul de mulți, în jur de 10-11 jucători (n.r.- vor pleca). Rămâne de văzut acum dacă vom reuși să aducem ceea ce ne dorim, jucători valoroși. Pot să plece și 12-13, dacă vin 7-8 jucători valoroși… Sincer, chiar îmi doresc să rămânem în prima ligă. E o mică restanță salarială, dar conducerea a spus că se va rezolva în această lună și totul va fi în regulă. Avem foarte multe aspecte de rezolvat în această perioadă. Nu este nimic pierdut. Mai avem 9 meciuri până la începerea play-out-ului și după aceea încă 9. Sunt 18 meciuri în care poți să câștigi puncte. Dacă vom încerca să aducem iar jucători care nu ne ajută, nu am rezolvat absolut nimic și soarta e crudă. Îmi doresc să fim sănătoși cu toții și, dacă lucrurile se vor așeza, sigur că se poate construi cum s-a putut și la alte echipe”, a declarat tehnicianul Gloriei Buzău.
„Ne-am creat două ocazii uriașe, Stan, singur, trebuie să marcheze fără doar și poate, apoi Dumitrașcu, la fel… Craiova nu și-a creat nicio șansă în repriza a doua, nici n-a ajuns la careul nostru.
Echipa cred că în multe jocuri a avut o evoluție bună, mai puțin în prima repriză la Rapid, probabil cea mai slabă de când sunt eu la Buzău. În rest, am avut ocazii uriașe. Și în această seară, și cu Dinamo, cu CFR, la Arad… Jocuri pe care nu trebuia să le pierdem niciodată, dar le-am pierdut.
Am făcut o listă, am discutat cu oamenii din conducerea clubului. Sunt destul de mulți, în jur de 10-11 jucători (n.r.- vor pleca). Rămâne de văzut acum dacă vom reuși să aducem ceea ce ne dorim, jucători valoroși. Pot să plece și 12-13, dacă vin 7-8 jucători valoroși…
Sincer, chiar îmi doresc să rămânem în prima ligă. E o mică restanță salarială, dar conducerea a spus că se va rezolva în această lună și totul va fi în regulă. Avem foarte multe aspecte de rezolvat în această perioadă. Nu este nimic pierdut. Mai avem 9 meciuri până la începerea play-out-ului și după aceea încă 9.
Sunt 18 meciuri în care poți să câștigi puncte. Dacă vom încerca să aducem iar jucători care nu ne ajută, nu am rezolvat absolut nimic și soarta e crudă. Îmi doresc să fim sănătoși cu toții și, dacă lucrurile se vor așeza, sigur că se poate construi cum s-a putut și la alte echipe”, a declarat tehnicianul Gloriei Buzău.
Cât despre posibilitatea de a fi demis în pauza competițională a iernii, „Geană” a subliniat că antrenorii se află sub presiune în toate colțurile lumii, oferind ca exemplu chiar cel mai important campionat, Premier League, unde s-au produs deja câteva schimbări.
„Eu am mai trecut prin momente de astea și s-au rezolvat problemele, dar trebuie să vrei! Cu vrăjeală și minciuni nu poți să faci nimic, trebuie să te ocupi. Nu am avut nici cea mai mică discuție (n.r.- despre demitere), dar e posibil oricând, la orice echipă. Asta nu e o mare problemă pentru că toți antrenorii sunt supuși presiunii și, mai devreme sau mai târziu, tot acolo se ajunge. Ați văzut, și în Anglia sunt 3-4 antrenori schimbați până acum. Sunt și interese, fiecare mai are prieteni, îi mai bagă în față, știți cum se procedează. Dar nu m-am temut, sunt foarte liniștit”, a adăugat Neagoe.
„Eu am mai trecut prin momente de astea și s-au rezolvat problemele, dar trebuie să vrei! Cu vrăjeală și minciuni nu poți să faci nimic, trebuie să te ocupi. Nu am avut nici cea mai mică discuție (n.r.- despre demitere), dar e posibil oricând, la orice echipă.
Asta nu e o mare problemă pentru că toți antrenorii sunt supuși presiunii și, mai devreme sau mai târziu, tot acolo se ajunge. Ați văzut, și în Anglia sunt 3-4 antrenori schimbați până acum. Sunt și interese, fiecare mai are prieteni, îi mai bagă în față, știți cum se procedează. Dar nu m-am temut, sunt foarte liniștit”, a adăugat Neagoe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER