Eugen Neagoe e pentru prima dată adversar al Universităţii Craiova, după ce a fost demis de Mihai Rotaru: „Mi-ar face multă plăcere asta”

Foto Sport Pictures (16.12.2024)
Vezi galeria foto - 5 poze

În ultima etapă de campionat din 2024, Gloria Buzău va întâlni, pe teren propriu, Universitatea Craiova, sâmbătă, de la ora 19:30. Eugen Neagoe va fi din nou adversar al echipei sale de suflet, pe care o întâlneşte în premieră după ce a fost demis de Mihai Rotaru, acum un an şi jumătate.

Antrenorul de 57 de ani a pregătit formaţia din Bănie în intervalul ianuarie-iulie 2023. Din păcate pentru respectiva colaborare, Neagoe a fost singurul antrenor din ultimii 8 ani care nu a prins cupele europene cu Universitatea Craiova, fapt care a dus şi la înlocuirea sa, chiar dacă Mihai Rotaru a invocat la despărţirea de Neagoe faptul că este „antrenor ghinionist”. Cu „Geană” pe bancă, Ştiinţa a avut o medie de 1,57 puncte pe meci (în 21 de partide), una care nu-l include pe acesta nici măcar în Top 10 ca antrenori cu care a colaborat Mihai Rotaru.

Eugen Neagoe: „Nu este nicio revanșă, dar mi-ar face multă plăcere să câștigăm”

La Gloria Buzău, Eugen Neagoe are o medie de 0,92 puncte pe meci în cele 12 partide în care a stat pe banca tehnică, iar în ultimele 7 partide are un bilanţ de 6 eşecuri şi o victorie. Totuşi, „Geană” speră că va încheia anul cu un succes contra Universităţii Craiova. El nu-i va avea la dispoziţie pe portarul David Lazar şi pe atacantul Alexandru Işfan, împrumutaţi de Gloria Buzău de la Universitatea Craiova.

„O partidă importantă pentru noi, este ultima din an. Întâlnim una dintre cele mai bune echipe din campionat, cu jucători de echipă naţională. Va fi un meci de angajament, nici terenul nu se prezintă în condiții foarte bune, dar trebuie să facem un joc bun. Vrem punctele, dar nu va fi ușor, dar am încredere în jucătorii noștri că vor face tot ce depinde de ei pentru victorie.

Nu este nicio revanșă, am mai avut meciuri împotriva Craiovei ca şi antrenor, îmi face plăcere să îi revăd, dar mi-ar face mai multă plăcere să câștigăm. Nu va fi ușor, dar nici pentru ei nu va fi uşor, pentru că au jucat cu FCSB în Cupă şi au folosit în mare echipa de bază. Și noi de dorim să avem un teren mai bun, pentru că și noi avem jucători care sunt capabili să creeze faze periculoase și ar fi bine să aibă un teren bun.

Avem ceva probleme de lot, dar sper să mai recuperăm din jucători până la meci. Lazar și Ișfan nu vor face parte din lot, au clauză din câte știu, dar şi dacă nu ar fi fost şi ar fi fost decât o discuţie, sunt împrumutați de la Craiova, așa e corect. Lazar a avut şi ceva probleme medicale, de aceea nu a jucat nici cu Rapid. E o diferență mică între noi și echipele din fața noastră, am putea urca un loc dacă am câştiga. În tur ei au câştigat cu 5-1, a fost o diferenţă mare, dar cum nu va fi acelaşi lucru. Este normal că unii nu vor mai juca, au avut șanse toți, suntem pe ultimul loc şi e clar că trebuie să facem schimbări dacă vrem să rămânem în prima ligă, trebuie să aducem jucători valoroși, îmi asum ce se întâmplă. Conducerea este la curent cu jucătorii pe care nu ne mai bazăm din ianuarie şi ce îmi doresc să aduc”, a declarat Eugen Neagoe pentru pagina oficială de facebook a grupării Gloria Buzău, înaintea meciului cu Universitatea Craiova.

Lăsaţi-mă acum, că avem meciul acesta important contra Craiovei şi apoi vom discuta mai mult. Mi-am dorit mult să nu pierdem la Rapid, dar cred că prima repriză a fost cea mai slabă de când sunt eu la echipă, am vrut să nu primim gol în primele 20 de minute şi am luat două – Eugen Neagoe

Publicat: 20 12. 2024, 13:37