Universitatea Cluj a fost învinsă de către Sepsi Sf. Gheorghe, scor 2-1, în cadrul unei partide desfășurate în etapa cu numărul 21 din Superliga României.
Golurile victoriei au fost marcate de către Nicolae Păun și Alex Tudorie, în timp ce golul de onoare a al ardelenilor a fost reușit de către Thiam.
La finalul partidei, Eugen Neagoe s-a declarat dezamăgit de prestați echipei sale, dar și de rezultatul final.
Antrenorul „șepcilor roșii” a ținut să își critice jucătorii pentru faptul că Sepsi a avut un singur corner, din care au marcat, în timp ce ei nu au reușit să înscrie din trei faze fixe primite.
Totuși, Eugen Neagoe a ținut să-și felicite adversarii, dar și pe fanii acestora, care la finalul partidei l-au aplaudat pentru cele 58 de partide petrecute în Covasna.
„Îmi pare rău că nu am adus victoria, am încercat, dar nu am reușit. Aș vrea să le mulțumesc și suporterilor de la Sepsi, care ne-au aplaudat la final. Înseamnă că nu au uitat lucrurile bune pe care eu le-am făcut aici.
Ne-am dorit să câștigăm, am făcut un efort foarte mare, dar este foarte greu să câștigi împotriva unei echipa ca și Sepsi. În cele peste 90 de minute au avut un corner și din ăla au marcat. Am încercat să facem pressing foarte avansat, nu am avut cum să ne apropiem de poartă, apoi ei au marcat pe contraatac. Tudorie a făcut o preluare de atacant și a dat gol.
Este foarte greu să câștigi puncte când o echipă are un singur corner și marchează, tu ai trei cornere și nu reușești nimic”, a spus Neagoe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER