Eugen Neagoe, război împotriva „grașilor” din lotul Universității Craiova: amenzi usturătoare pentru fotbaliștii supraponderali! Jovan Markovic riscă să plătească sume uriașe cu noile reguli | EXCLUSIV
Eugen Neagoe are planuri mari la Universitatea Craiova, iar din informațiile ProSport tehnicianul nu va ierta pe nimeni, în cazul în care fotbaliștii din Bănie sunt supraponderali.
Eugen Neagoe, amenzi usturătoare pentru „grașii” de la Universitatea Craiova
Eugen Neagoe este cunoscut în lumea fotbalului drept un antrenor sever, care nu ezită să ia măsuri radicale, atunci când situația o cere.
Prin urmare, ProSport a aflat că fotbaliștii Universității Craiova vor fi amendați aspru dacă vor depăși greutatea pe care ar trebui să o aibă ca sportivi de performanță.
Astfel, fotbaliștii pot plăti chiar și 1.000 de euro, dacă depășeșc cu 1,5 kg greutatea optimă.
Jovan Markovic, în mare pericol după sosirea lui Eugen Neagoe la Universitatea Craiova
Un caz aparte este cel al lui Jovan Markovic: atacantul ajuns și la naționala României are probleme mari cu greutatea, fapt observat de foarte mulți specialiști.
De altfel, Jovan Markovic a fost exclus de Mirel Rădoi din lotul Universității Craiova din cauza kilogramelor în plus.
„Dacă eu îţi spun: > şi tu chiar nu vrei să slăbeşti, ok, nu te respecţi pe tine în primul rând, pentru că vrei să fii fotbalist. Am avut şi eu treaba asta cu Alibec, cu ”Bizonul”. ”Bizonul” a venit cu şapte-opt kilograme în plus din vacanţă. Fusese şi accidentat şi am avut o discuţie cu el. I-am spus: ”Trebuie să slăbeşti!”. Şi a slăbit. Denis la fel. Venise cu câteva kilograme, a slăbit. Dar ţine de tine, ca om, ca şi caracter, să fii conştient că este bine pentru tine. Ţin minte că la un moment dat a slăbit (n.r. Markovic). Îmi aduc aminte că la Clinceni era… (n.r. cu multe kilograme în plus)”, a declarat Nicolae Dică, la Orange Sport.
Ce amenzi poate da Eugen Neagoe la Universitatea Craiova:
– 1.000 de euro – 1,5 kg în plus față de greutatea optimă
– plus 500 de euro pe lângă cei 1.000 pentru fiecare 500 de grame în plus
Meciurile Universității Craiova din Antalya:
10 ianuarie: Universitatea Craiova – Kecskemeti TE (Ungaria)
15 ianuarie: Universitatea Craiova – Slask Wrocław (Polonia)
15 ianuarie: Universitatea Craiova – Partizan Belgrad (Serbia)
Sper ca împreună să reușim mai mult decât până acum și să avem rezultate bune și foarte bune cum suporterii și-au dorit. Aici am debutat, la Universitatea Craiova, și sunt unul dintre jucătorii care au contribuit la acel event, în 1991. Sper din suflet ca și antrenor să repetăm acele performanțe împreună” – Eugen Neagoe
- 55 de ani are Eugen Neagoe