Eugen Neagoe, antrenorul principal al formației Universitatea Craiova, trimite săgeți către jucătorii săi după înfrângerea cu Farul Constanța.
Universitatea Craiova a fost învinsă de Farul Constanța, scor 2-3, în etapa a 3-a din play-off-ul Superligii, sezonul 2022 – 2023, iar prestația jucătorilor din Bănie l-au nemulțumit pe Eugen Neagoe.
Antrenorul formației patronate de Mihai Rotaru nu își explică de ce jucătorii săi au făcut atât de multe greșeli personale, iar acesta a anunțat că îi va băga în ședință pentru a analiza problemele de la partida cu echipa lui Gică Hagi.
„Am început ambele reprize foarte bine. A fost un joc spectaculos. Am condus, dar am făcut niște cadouri foarte mari și am primit mai multe goluri decât am marcat. Am făcut greșeli foarte mari, mulți jucători nu au fost la nivelul dorit. Au fost greșeli personale, am pierdut cu ușurință, ne-au prins desfăcuți și am primit acele goluri.
Este foarte greu, o să discutăm, o să analizăm. Nu am știut să gestionăm, s-au speriat și nu știu de ce. Suntem jucători foarte valoroși, dar am pierdut cu foarte mare ușurință mingea.
(Vă mai gândiți la titlu?) Mereu am vorbit de următorul meci, acum o să o facem la fel. Avem un meci foarte greu cu Rapid, important, sper să ne refacem, să revină și băieții accidentați și să mergem mai departe.
Sunt dezamăgit de rezultat, mi-aș fi dorit ca jocul nostru să fie mult mai bun. Am pierdut mingea cu ușurință… Trebuie să ne punem un semn de întrebare dacă echipa conduce de două ori și plecăm fără puncte”, a spus Eugen Neagoe după Farul Constanța – Universitatea Craiova 3-2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER