„Experimentul Konoplyanka” a eșuat! Fotbalistul adus pe un salariu uriaș de Nelu Varga a lipsit iar pentru CFR Cluj dintr-un motiv medical
„Experimentul Konoplyanka” a eșuat la CFR Cluj, deoarece fotbalistul a jucat doar două meciuri în Gruia: 16 minute în returul cu Adana Demirspor și 7 minute în derby-ul cu U Cluj. Ucraineanul a fost adus pe un salariu uriaș de Nelu Varga, însă a lipsit iar dintr-un motiv medical. Antrenorul Andrea Mandorlini a oferit ultimele detalii despre situația lui Konoplyanka.
A venit ca o vedetă la CFR Cluj, dar a jucat adunat 23 de minute! „Experimentul Konoplyanka” a eșuat: ce se întâmplă cu fotbalistul adus pe un salariu uriaș de Nelu Varga
Yevgen Konoplyanka, fost jucător la Dnipro, Sevilla, Schalke 04 și Șahtior Donețk, dar și internațional ucrainean cu 87 de apariții în prima reprezentativă, a semnat cu CFR Cluj în vara recent încheiată și a fost privit ca un super transfer realizat de ardeleni.
Însă, încă de atunci au fost și voci care au contestat mutarea și au lăsat de înțeles că experimentatul mijlocaș se află pe final de carieră și este departe de forma care l-a consacrat. Și se pare că cei din urmă au avut dreptate.
Din momentul în care a bătut palma cu CFR și s-a ales cu un salariu lunar de 20.000 de euro, Konoplyanka a îmbrăcat tricoul ardelenilor în doar două partide: pe 3 august, în returul cu Adana Demirspor din Conference League, și pe 21 august, în derby-ul cu U Cluj din runda a 6-a a Superligii. În prima partidă, Konoplyanka a jucat 16 minute, în timp ce în derby-ul Ardealului a petrecut pe teren doar 7 minute!
De pe 21 august și până în prezent, Yevgen Konoplyanka fie a fost rezervă, fie nici măcar nu s-a aflat în lot. Ucraineanul a lipsit de pe bancă și duminică seară, la duelul cu Dinamo din runda a 12-a, iar Andrea Mandorlini a fost luat la întrebări la conferința de presă. Antrenorul italian a avut mai multe probleme de lot, astfel că putea fi o ocazie bună pentru Konoplyanka de a arăta de ce este în stare.
Însă, ucraineanul s-a accidentat și el la un antrenament, după cum a dezvăluit tehnicianul CFR-ului, după meciul cu Dinamo:
„Konoplyanka a avut probleme fizice la ultimul antrenament. Îmi pare rău pentru el. Cu Sepsi a fost pe bancă, dar acum trebuie să facă iar o pauză”, a spus Andrea Mandorlini, la conferința de presă.
Ucraineanul aduce tot mai mult aminte de cazul Julio Baptista
CFR Cluj a mai făcut vâlvă în fotbalul românesc și în august 2018, când i-a propus lui Julio Baptista să se reapuce de fotbal. Fostul internațional brazilian, cu 47 de meciuri jucate în prima reprezentativă, era retras din ianuarie 2017, după ce ultima oară evoluase în SUA, la Orlando.
Experimentul Julio Baptista s-a dovedit a fi rapid unul eșuat, iar în martie 2019, brazilianul și-a reziliat contractul. Doar 3 meciuri a jucat fostul atacant de la Sevilla, Real Madrid, Arsenal și AS Roma pentru CFR Cluj.
Momentan, Yevgen Konoplyanka are două meciuri disputate în Gruia, dar încă mai are timp să îl depășească pe Julio Baptista ca număr de apariții în tricoul echipei din Ardeal.