Explicații pentru blestemul accidentărilor de la Rapid: „S-a întâmplat ceva în această perioadă”

Ovidiu Herea, fost jucător la Rapid, s-a declarat îngrijorat după ultimele evenimente nefericite din Giulești și anume accidentările care se țin lanț.

Explicații pentru blestemul accidentărilor de la Rapid

După ce Albion Rrahmani s-a accidentat la echipa națională și a fost nevoit să treacă printr-o intervenție chirurgicală, și Claudiu Petrila a ieșit accidentat din meciul dintre Rapid și Universitatea Craiova.

Și Andrei Borza a acuzat niște crampe și l-a obligat pe Cristiano Bergodi să îl scoată de pe teren în cadrul acestei întâlniri.

Ovidiu Herea a devenit suspicios după cele întâmplate la Rapid și este convins că staff-ul tehnic a făcut ceva greșit în ceea ce privește antrenamentele echipei din Giulești.

„Petrila e un jucător important. Mă îngrijorează că sunt mulţi jucători cu probleme musculare şi tind să cred că s-a greşit ceva în această perioadă. Şi vorbim de jucători tineri. Cred că s-a întâmplat ceva în această perioadă.

Poate au fost antrenamentele foarte grele, au încărcat foarte mult jucătorii. Rapidul nu a jucat din trei în trei zile, a fost şi pauza asta, nu văd de ce problemele ăstea… (n.r. în pauza să încarce) Da, e posibil. Cu toate că nu sunt preparator fizic dar din punctul meu de vedere nu este trebuie încărcaţi foarte mult”, a spus Ovidiu Herea, potrivit Orange Sport.

Verdict dur pentru Claudiu Petrila după Rapid – Universitatea Craiova

Victor Angelescu, acționar minoritar la Rapid, a anunțat că în proporție de 90% Claudiu Petrila a suferit o ruptură musculară.

„Oficial nu, dar 90%, poate chiar mai mult, are ruptură. Am vorbit cu el, s-a uitat și doctorul. La cum a plecat, nu cred că poate să scape de ruptură. Acum să vedem cât de mare e. În funcție de cât de mare e ruptura, da, probabil că trei săptămâni – o lună.

La noi, când un jucător e mai în formă, se accidentează. A fost Emmers, apoi Rrahmani și acum Petrila. Borza a avut crampe. Am avut emoții, dar până la urmă nu e nimic grav”, a spus Victor Angelescu, potrivit Fanatik.

 

Publicat: 30 10. 2023, 17:56