Tudor Băluță a fost întrebat, inevitabil, la finalul meciului Farul – FCSB din etapa a noua a Superligii despre faza penalty-ului din care s-a marcat unicul gol al jocului.
În minutul 55 al partidei de la Ovidiu, arbitrul Sebastian Colțescu a dictat lovitură de la 11 metri pentru echipa roș-albastră în urma unui contact care a părut foarte ușor între Băluță și Adrian Șut. Penalty-ul a fost transformat de Darius Olaru care a stabilit scorul final, 1-0 pentru echipa antrenată de Elias Charalambous.
Gică Hagi a făcut o criză de nervi pe marginea terenului, reproșând faptul că decizia nu a fost întoarsă din cabina VAR, iar fostul arbitru FIFA Adrian Porumboiu a spus pentru ProSport că decizia luată de Colțescu a fost inexplicabilă pentru el.
La finalul partidei, Tudor Băluță a fost întrebat despre acel moment și a apreciat că în opinia sa nu se putea acorda penalty la acea fază. De asemenea, mijlocașul defensiv s-a apărat spunând că inerția a fost cea care a făcut ca acel contact dintre el și Șut să se producă.
„Meciul este decis de o fază care în vecii vecilor nu se poate da. Am dat în minge, din alunecare am atins și adversarul, nu pot să intru la minge și după să mă opresc brusc în loc.
Jocul nu a fost unul bun, trebuie să ne punem bine pe picioare, să ne revenim, să revenim la jocul nostru din sezonul trecut, avem mult de muncă. Astea sunt lucruri pe care o să le discutăm în vestiar cu Mister, clar vom încerca să punem la punct anumite lucruri”, a spus Tudor Băluță la finalul partidei Farul Constanța – FCSB 0-1, disputat la Ovidiu în cadrul etapei cu numărul 9 din Superliga.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER