:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2024%2F11%2FFCSB-UNIREA-SLOBOZIA-SUPERLIGA-SUPERBET-24.11.2024-12-scaled.jpg)
Mijlocașul camerunez al echipei Unirea Slobozia, Christ Afalna, și-a exprimat admirația față de Gigi Becali, apreciind sinceritatea acestuia și pasiunea sa pentru fotbal.
Fotbalistul, în vârstă de 24 de ani, este un jucător esențial pentru Unirea Slobozia, contribuind semnificativ la promovarea echipei în SuperLiga.
Acesta a mărturisit că il urmărește des pe finanțatorul FCSB-ului atât la TV cât și pe rețelele de socializare.
„De acum un an îl ascult prea mult pe Gigi. Înainte nu eram cu Liga 1, eram cu Liga 2. E un om foarte cuminte pentru mine şi pune prea mult suflet la fotbal. Se bazează prea mult pe fotbal şi, sincer, îmi place să-l ascult mereu. Pe internet, pe Facebook, pe TV, oriunde îl găsesc, îmi place să-l ascult pentru că el spune adevărul.
Când îl ascult, îmi dă zâmbet, fericire şi încredere că totul poate fi mai bine. Nu aruncă banii, cum zic unii, că aruncă banii. El face totul cu plăcere, pentru că atunci când vede un fotbalist bun, îl ajută şi îl susţine.
În fotbal, nimănui nu-i place să bage bani şi să piardă. Asta este realitatea. Un fotbalist îşi doreşte să joace la o echipă mare, să câştige mulţi bani, dar o echipă mare vine cu presiune mare. Nimănui nu-i place să bage bani şi să piardă aşa, iar când se întâmplă, nu te lasă liniştit. Dacă ai ratat un gol, nu te lasă să te linişteşti, nu! Presiunea este mare, te îndeamnă: «Dă gol!», pentru că nu are casă de bani. El lucrează şi munceşte pentru acei bani, iar aşteptările sunt mari”, a transmis Christ Afalna.
„Mi-a plăcut ce am văzut. A fost un meci foarte bun. Un meci în care FCSB a știut ce vrea. La începutul jocului, PAOK a fost ușor superioară, cu câteva ocazii mai clare. Apoi, după ce s-a rupt echilibrul numeric, FCSB a controlat jocul. Mai mult decât atât, a făcut schimbări cât să câștige jocul.
FCSB a avut continuitate în cupele europene în ultimii ani. A fost și CFR pe lângă FCSB, dar FCSB a avut continuitate. Au o istorie, îi ajută foarte mult. Au o echipă foarte bună, un lot valoros care le permite să gestioneze și meciurile din campionat și cele din cupele europene. Nu mă surprinde deloc parcursul FCSB-ului.
Cei care conduc destinele clubului au înțeles multe lucruri din fotbalul modern, în special în ultimii 2-3 ani. Adică mai puțină vorbă și mai multă atenție la detaliile mici. Adică la împărțirea jocurilor din campionat și cupele europene, la concentrarea din teren și tot ce fac ei în aceste jocuri. Merg pe două fronturi foarte puternice, la un nivel foarte înalt. Au învățat din trecut”, a transmis Dorinel Munteanu, conform Sport Total FM.