„Face niște prostii foarte mari”. Fotbalistul de 4.000.000 de euro de la FCSB, care e dorit pentru un transfer în Premier League, pus la zid după egalul cu Craiova
FCSB a făcut egal cu Universitatea Craiova, 1-1, în partida de duminică seară. După meci, Marius Baciu, 49 de ani, l-a făcut praf pe fotbalistul de la FCSB care e dorit pentru un transfer în Premier League.
Este vorba despre Joyskim Dawa, despre care Marius Baciu spune că face „prostii mari”.
Dawa, fotbalistul de 4.000.000 de euro de la FCSB, care e dorit pentru un transfer în Premier League, pus la zid după egalul cu Craiova
Marius Baciu a spus că în meciul cu Universitatea Craiova fotbaliștii de la FCSB au făcut greșeli mari și l-a nominalizat în special pe Dawa, care este dorit pentru un transfer în Premier League.
„Ei s-au văzut siguri de victorie. Am văzut nişte greşeli fantastic de mari. Dawa nici nu ştiu cum să-l cataloghez. Poziţionări proaste, dă pe lângă minge, face nişte prostii foarte mari.
A avut un gram de superioritate şi mai ales, prostia pe care o face pe final cu cartonaşul roşu”, a spus Marius Baciu, potrivit Prima Sport.
Aurel Țicleanu îl critică pe Gigi Becali pentru schimbările făcute în partida Craiova – FCSB 1-1
După remiza cu Universitatea Craiova, Gigi Becali a fost criticat de Aurel Țicleanu pentru schimbările făcute. La pauză, FCSB a făcut trei schimbări, aducându-i pe teren pe Ștefănescu, Pantea și Alhassan în locul lui Octavian Popescu, Valentin Crețu și Alexandru Băluță.
„Am văzut o altă echipă a Craiovei, cel puțin în repriza a doua. Această repriza a doua poate să fie un model. Am văzut lumea în picioare. Eu cred că cei de la FCSB au pierdut, au avut meciul în mână. Cred că Becali a greșit la pauză. Când faci schimbări fără rost, dai un semnal jucătorilor. Transmiți că meciul e gata.
Oricum erai obligat să faci o schimbare, Popescu se accidentase. Dacă un antrenor ar fi condus această echipă, nu ar fi făcut schimbări când stăpânea jocul, adversarul primise un cartonaș roșu.
Nu aveai motive să intervii, să dereglezi. Mesajul a fost foarte clar. FCSB s-a oprit. Craiova nu ar fi avut posibilitatea să vină peste adversar.
Dar când FCSB s-a oprit, le-a dat șansa celor de la Craiova să intre în joc. Dacă mai dura, Universitatea putea chiar să câștige. Credeam că va fi o singură schimbare la pauză. Nu a fost un joc cu o superioritate a celor de la FCSB. Trebuia să stea peste ei, erau elemente ca cei de la Craiova să vrea să dea gol și tu să-i surprinzi.
La Craiova s-a văzut azi că nu a fost problema de antrenor. Dacă ar juca mereu cum au făcut-o în repriza a doua, ar fi bine. Eu cred că acest meci trebuie să fie un model. Lumea era în picioare pe final, i-a aplaudat”, a spus Aurel Țicleanu, pentru GSP.