Alex Bourceanu, de trei ori campion al României alături de FCSB, a făcut „radiografia” luptei la titlu din Superliga în acest sezon și crede că bătălia finală se va da între primele trei clasate, Farul, CFR Cluj și roș-albaștrii.
Fostul mijlocaș consideră că primele trei echipe, care acum sunt separate de doar 3 puncte, vor duce bătălia până la capăt și a explicat că Universității Craiova îi va fi greu să atace prima poziție, ținând cont de ecartul de 7 puncte.
Bourceanu a observat tendința echipelor de a juca un fotbal mult mai conservator în această fază a sezonului, drept dovadă faptul că în cele 6 jocuri disputate în total până acum în play-off s-au înregistrat nu mai puțin de patru remize.
„Mai multe echipe, probabil cele trei care sunt în frunte, se vor lupta la titlu. Craiova e un pic departe și sunt destul de multe puncte de recuperat, ar trebui să câștige șase meciuri din următoarele opt pentru a deveni campioană.
E foarte complicat pentru că echipele nu încearcă să joace foarte ofensiv. Cam toate încearcă să nu piardă meciurile și să rămână în plasa liderului. Își asumă din ce în ce mai puține riscuri”, a declarat Alex Bourceanu, la ProSport Live.
FCSB a fost marea câștigătoare a rundei cu numărul doi din play-off-ul Superligii, fiind singura formație care a reușit să adune 3 puncte ca urmare a victoriei cu Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 2-1.
Roș-albaștrii au redus diferența față de Farul la doar 3 puncte și au venit la o singură lungime în urma campioanei CFR Cluj, după ce dobrogenii au remizat cu Rapid iar ardelenii au făcut egal cu Universitatea Craiova, ambele jocuri încheiate cu scorul de 1-1.
În cursul zilei de luni, Gigi Becali a „bravat” în stilul caracteristic și a precizat că FCSB va deveni campioană în acest sezon după 8 ani de pauză.
„Pe mine mă interesează că am câștigat și mai avem puțin să luăm campionatul. Să ne lăsați să ne pregătim de Liga Campionilor (n.r. râde). Mai sunt încă 8 meciuri.
Nu contează cine joacă și cine face schimbările. Contează să iei campionatul! Golul lui Florinel Coman e golul care a adus victoria. E gol invenție. Nu v-am spus că acum e între ei doi? Cine merită să joace, Tavi sau Florinel. Eu am spus că merită Florinel acum, nu?
Se pot întâmpla multe. De exemplu, Craiova, eu o văd că poate să vină mult mai în față, eu așa o văd. Craiova este la 5 puncte de CFR, nu? Dacă îi batem pe CFR și îi mai bat ei o dată pe CFR, vin în față. Ce, e mare lucru? Să vină in fața CFR-ului Craiova? Deci Craiova, o văd o echipă valoroasă, care joacă fotbal, care poate să câștige meciuri”, a spus Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER