Fanii lui Dinamo au dat gata toate biletele pentru returul cu FC Argeș! Promisiunea clubului înainte de meciul care poate marca revenirea „câinilor” în Superliga

Suporterii lui Dinamo au cumpărat cele 2000 de bilete care le-au fost rezervate pentru meciul cu FC Argeș, în numai câteva ore.

Fanii lui Dinamo au dat gata toate biletele pentru returul cu FC Argeș! Mesajul clubului înainte de meciul care poate marca revenirea „câinilor” în Superliga

Dinamo și FC Argeș se vor întâlni sâmbătă, de la ora 21:00, pe stadionul din Mioveni. Bucureștenii au obținut un succes de răsunet în manșa întâi, 6-1 pe Arena Națională, astfel că în acest weekend așteaptă mai degrabă petrecerea, decât meciul în sine.

Conducerea „vulturilor” a ales să mute jocul decisiv la Mioveni, invocând defectarea instalației de nocturnă la Stadionul „Nicolae Dobrin”, însă le-a oferit adversarilor 2000 de bilete, cu 300 mai mult decât anunțase inițial.  Acestea, însă, au fost puse în vânzare numai la casele de bilete din Pitești. Distanța nu i-a împiedicat, însă, pe fanii formației din Liga 2 să epuizeze tichetele în numai câteva ore din momentul în care au început să fie comercializate.

Cu toate acestea, suporterii roș-albilor vor să cumpere bilete și la Tribuna 1 a stadionului din Mioveni.

Anunțul epuizării celor 2000 de bilete a fost făcut de Dinamo prin intermediul rețelelor de socializare, iar conducerea „câinilor” a dat asigurări că suporterii vor fi fericiți, indiferent de locul din care vor urmări partida.

CS Dinamo organizează vizionarea meciului cu FC Argeș pe un ecran uriaș, în Șos. Ștefan cel Mare. PCH se delimitează și cheamă toți suporterii la Mioveni

CS Dinamo a transmis că va instala un ecran în Sala Dinamo, unde fanii „câinilor” vor putea urmări meciul de sâmbătă cu FC Argeș.

În contextul în care biletele rezervate lor la Mioveni au fost epuizate, suporterii au fost invitați în Șos. Ștefan cel Mare pentru a urmări împreună meciul.

„DINAMO SUNTEM TOȚI

Sâmbătă vizionăm în Sala Dinamo meciul retur al barajului dintre FC Argeș și Dinamo Bucuresti! Știm că toată suflarea dinamovistă va fi sâmbătă conectată la meciul retur din barajul pentru promovarea în Liga 1 la fotbal dintre FC Argeș și FC Dinamo. Știm că sunt mulți suporteri care ar fi dorit să fie prezenți pe stadion, dar locurile sunt limitate.

Știm că bucuria se împărtășește întotdeauna cu prietenii și frații. De aceea, ca urmare a numeroaselor semnale venite din partea suporterilor, am decis ca sâmbătă să organizăm în Sala Dinamo un eveniment de vizionare a meciului retur de baraj dintre FC Arges si Dinamo București.

Vom monta un ecran uriaș de peste 12 metri și vom lăsa ușile deschise începând cu ora 20:00 pentru toți cei care vor dori să se bucure împreună cu foste legende, sportivi din cadrul academiilor clubului precum și de partenerii noștri.

Vă așteptăm!”, se arată în comunicatul remis de CS Dinamo.

Conducerea Programului Doar Dinamo București a anunțat, însă, că se delimitează de acest eveniment și le-a transmis suporterilor să meargă la Mioveni, chiar dacă vor rămâne în afara stadionului.

Publicat: 01 06. 2023, 16:51